Live

Petra Kvitova, calificată în sferturi la Miami Open 2019

Data publicării:
Petra Kvitova Foto: Guliver/Getty Images

Petra Kvitova, nr. 2 mondial, merge mai departe în turneul Miami Open 2019. Ea s-a calificat luni în sferturile de finală ale competiției, după ce a învins-o pe franțuzoaica Caroline Garcia, nr. 21 WTA, în două seturi, scor 6-3, 6-3.

Foto: Guliver/Getty Images

Meciul a fost întrerupt la un moment dat din cauza ploii.

Pentru a redeveni nr. 1 mondial, Simona Halep are nevoie să ajungă în finală la Miami Open 2019. Chiar dacă pierde, își va recăpăta titlul de lider WTA, dar asta numai cu o condiție: să nu joace cu Petra Kvitova. Dacă în finală ajunge și Petra Kvitova, atunci Simona Halep trebuie neapărat să câștige.

Simona Halep joacă și ea luni seară pentru calificarea în sferturi, într-un meci în care o întâlnește pe Venus Williams (43 WTA).

În faza următoare a competiției, Petra Kvitova o va întâlni pe australianca Ashleigh Barty, nr. 11 WTA, care a reușit și ea calificarea în sferturi, după ce a învins-o, luni, pe olandeza Kiki Bertens, nr. 8 WTA, în trei seturi: 4-6, 6-3, 6-2. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a primit wild card pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc la Paris

Simona Halep explică de ce nu joacă la Madrid Open: Corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit

Simona Halep se retrage în ultimul moment de la turneul din Portugalia, pentru care a primit un wild card

Halep a primit wild card pentru încă un turneu important. Mesajul Simonei

Partenerii noștri