Live

Simona Halep, în semifinalele turneului Transylvania Open, după o victorie categorică: A cedat doar două game-uri

Data actualizării: Data publicării:

Simona Halep s-a calificat cu uşurinţă în semifinalele turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), care are loc în BT Arena din Cluj-Napoca şi e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după ce a învins-o, vineri seara, pe Jaqueline Cristian cu 6-1, 6-1.

Halep (30 ani, 18 WTA) a încheiat în 67 de minute duelul cu tânăra sa conaţională (23 ani, 105 WTA), dominând jocul cu autoritate.

Halep va juca a doua sa semifinală din acest an, după cea de la Stuttgart.

Meciul cu Cristian a avut multe momente frumoase, dar Jaqueline Cristian, o revelaţie la Transylvania Open, după victoriile reuşite contra unor adversare mai bine cotate (slovena Kaja Juvan, australianca Ajla Tomljanovic), a comis prea multe greşeli din dorinţa de a se impune în faţa fostului mondial.

Citiți și:
Emma Răducanu s-a oprit în sferturile turneului Transylvania Open: Păcat că nu am ocazia să joc împotriva Simonei Halep

Dacă raportul mingilor direct câştigătoarea a fost echilibrat, 7 Halep şi 8 Cristian, la capitolul erori neforţate Simona a totalizat 14, iar Jaqueline 46.

Diferenţe mari au existat şi la procentajele de serviciu, evident, în favoarea fostului lider mondial.

Halep, care a obţinut a doua sa victorie la Cluj-Napoca în faţa unei românce, după 6-1, 6-2 cu Gabriela Ruse, în primul tur, va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre britanica Emma Răducanu, campioana de la US Open, şi ucraineanca Marta Kostiuk, potrivit Agerpres.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 10.100 dolari şi 110 puncte, iar Jaqueline Cristian s-a ales cu 5.800 de dolari şi 60 de puncte WTA.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep explică de ce nu joacă la Madrid Open: Corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit

Simona Halep se retrage în ultimul moment de la turneul din Portugalia, pentru care a primit un wild card

Halep a primit wild card pentru încă un turneu important. Mesajul Simonei

Simona Halep nu va juca împotriva Ucrainei în turneul Billie Jean King Cup din SUA. Explicațiile Federației Române de Tenis

Partenerii noștri