Live

Simona Halep și-a aflat posibila adversară din turul secund de la Wuhan

Data publicării:
Simona Halep Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep (6 WTA) va intra direct în turul secund al turneului de la Wuhan (China), fază în care va întâni câştigătoarea din partida Barbora Strycova (31 WTA) – Wang Xiyu (140 WTA).

Halep beneficiază de un tur liber înainte să debuteze la turneul din China. Ulterior, Halep se va duela fie cu reprezenta Cehiei, Strycova, fie cu cea a ţării gazdă, Wang Xiyu.

La fel ca Simona Halep, Barbora Strycova, în vârstă de 33 de ani, a evoluat ultima oară la turneul de la US Open, la finalul lunii august, unde a fost eliminată în primul tur, după 6-3, 0-6, 1-6 contra ibericei Aliona Bolsova. Jucătoarea din Cehia a obţinut cea mai bună performanţă din carieră la turneele de Mare Şlem în acest an, când a ajuns până în semifinale la Wimbledon.

De partea cealaltă, Xiyu Wang, în vârstă de 18 ani, este posesoare a unei invitaţii la Wuhan. Tânăra jucătoare a reuşit să ajungă pe tabloul principal la US Open 2019, însă a fost eliminată în primul tur de Kirsten Flipkens, scor 3-6, 6-2, 6-2.

Halep, cotată abia cu șansa a patra la câștigarea titlului

Halep este cotată cu şansa a patra la câştigarea titlului la Wuhan. Principala favorită este liderul mondial Ashleigh Barty. În turul secund, australianca se va confrunta cu învingătoarea din partida Daria Kasatkina-Caroline Garcia.

Turneul Premier 5 de la Wuhan, dotat cu premii totale în valoare de 2.828.000 de dolari, se va desfăşura în perioada 22-28 septembrie și va fi în direct la Digi Sport.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a primit wild card pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc la Paris

Simona Halep explică de ce nu joacă la Madrid Open: Corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit

Simona Halep se retrage în ultimul moment de la turneul din Portugalia, pentru care a primit un wild card

Halep a primit wild card pentru încă un turneu important. Mesajul Simonei

Partenerii noștri