Live

Simona Halep și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile turneului de la Linz, la simplu. Buzărnescu, în sferturi la dublu

Data publicării:
Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Linz. Foto: Profimedia

Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 189.708 euro, marţi, după ce a învins-o în două seturi pe belarusa Aleksandra Sasnovici, cu 7-5, 6-3. Și Jaqueline Cristian s-a calificat, tot marţi, în sferturile de finală ale turneului, după abandonul suedezei Rebeca Peterson, la scorul de 5-2 pentru româncă. De asemenea, perechea româno-poloneză Mihaela Buzărnescu/Katarzyna Piter s-a calificat, luni seara, în sferturile de finală ale probei de dublu.

Halep (30 ani, 22 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 38 de minute.

Fostul lider mondial a dominat jocul şi a condus, aproape tot timpul, chiar dacă a avut o scădere la mijlocul primului set.

Halep a început bine şi a avut 4-0 în primul set, însă apoi a început să greşească destul de mult, mai ales la serviciu, Sasnovici (27 ani, 85 WTA) a reuşit câteva lovituri de efect şi scorul a devenit 4-4. Simona şi-a făcut apoi de două ori serviciul fără probleme şi a încheiat setul cu 7-5, după ce a salvat două mingi de tiebreak.

În actul secund, românca a avut un nou început reuşit, conducând cu 3-0, iar break-ul realizat a făcut diferenţa în cele din urmă, având în vedere că s-a mers până la capăt cu serviciul (6-3).

Halep a încheiat cu 6 aşi, dar şi 5 duble greşeli, în timp ce Sasnovici a avut 2 aşi şi 3 duble greşeli. Dacă la capitolul winners situaţia a fost echilibrată (21-20 pentru Halep), Sasnovici a făcut mai multe erori neprovocate 18-13, diferenţa de puncte la total fiind de doar zece în favoarea româncei (72-62).

A fost al treilea meci direct dintre cele două, după ce belarusa a câştigat surprinzător, luna trecută, la Indian Wells, în turul al treilea, cu 7-5, 6-4. Halep s-a impus în primul duel, în 2019, în primul tur la Wimbledon, în drumul spre trofeu, cu 6-4, 7-5.

Halep şi-a asigurat un cec de 4.677 euro şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi contra italiencei Jasmine Paolini, cap de serie numărul şapte, care a dispus marţi de chinezoaica Saisai Zheng cu 6-1, 2-6, 6-4.

Simona Halep a câştigat singurul său meci anterior cu Jasmine Paolini (25 ani, 51 WTA), cu 6-3, 6-4, anul trecut, în turul al doilea la Roma.

Halep este a doua româncă ajunsă în sferturi la Linz, după Jaqueline Cristian, care a profitat marţi de abandonul suedezei Rebecca Peterson la scorul de 5-2. Următoarea ei adversară va fi Anhelina Kalinina (Ucraina) sau Veronika Kudermetova (Rusia), a patra favorită, potrivit Agerpres.

Jaqueline Cristian, calificată în sferturile după abandonul adversarei

Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale turneului de la Linz, după abandonul suedezei Rebeca Peterson, la scorul de 5-2 pentru româncă.

Cristian (23 ani, 100 WTA), care a intrat pe tabloul principal din postura de „lucky loser”, a fost declarată câştigătoare după 26 de minute în care a dominat jocul cu Peterson (26 ani, 84 WTA), semifinalistă la Transylvania Open.

Jaqueline Cristian, intrată luni în premieră în top 100, va juca în sferturi contra învingătoarei dintre Anhelina Kalinina (Ucraina) şi Veronika Kudermetova (Rusia), a patra favorită.

Cristian şi-a asigurat un cec de 4.677 euro şi 72 de puncte WTA.

Mihaela Buzărnescu, în sferturile probei de dublu

Perechea româno-poloneză Mihaela Buzărnescu/Katarzyna Piter s-a calificat, luni seara, în sferturile de finală ale probei de dublu, după o victorie cu 6-1, 3-6, 10-8 în faţa cuplului Viktoria Kuzmova (Slovacia)/Alexandra Panova (Rusia).

Buzărnescu şi Piter au obţinut victoria după o oră şi 13 minute de joc și şi-au asigurat un cec de 1.854 euro şi 60 de puncte WTA la dublu.

În sferturi, Buzărnescu şi partenera înfruntă favoritele numărul trei, rusoaicele Natela Dzalamidze şi Kamila Rahimova.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a primit wild card pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc la Paris

Herbert Kickl, liderul extremei drepte din Austria, este anchetat pentru corupţie

Un urmărit internaţional, prins în județul Argeș după ce a alimentat la benzinărie o mașină furată şi a plecat fără să plătească

Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui Hitler, de ziua lui, dar nu știau ce se află acum în clădire

Partenerii noștri