Live

Un bărbat din Mureș a fost reținut pentru că și-a împușcat vecinul în picior

Data publicării:
Foto: Getty Images

Un bărbat de 57 de ani din judeţul Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a împuşcat vecinul în picior. Suspectul a folosit o armă de tir, victima fiind rănită uşor, potrivit News.ro. 

„La data de 1 ianuarie 2024, în jurul orei 01:00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Miercurea Nirajului au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în faţa unui imobil din comuna Eremitu, un bărbat a fost împuşcat în picior de către vecinul său”, anunţă, luni, IPJ Mureşş.

Sursa citată a precizat că, ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 57 de ani, din Eremitu, ar fi tras cu o armă neletală de tir sportiv supusă autorizării asupra unui bărbat, de 42 de ani, cauzându-i o rană uşoară la piciorul stâng.

„În urma activităţilor desfăşurate, faţă de bărbatul bănuit de comiterea faptei, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. De asemenea arma, deţinută în mod ilegal, a fost ridicată, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept”, a mai transmis sursa citată.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat și-a distrus mașina în fața polițiștilor, după ce a rămas fără talon: „O fac eu să nu fie bună”

400.000 de accidente anual în România - doar 10% ajung la poliție. Care sunt soluțiile specialiștilor

Un șofer a primit o amendă de 6600 de lei și a rămas fără permis 10 luni pentru haosul provocat în trafic fugind de poliție

Un șofer a băut și a consumat patru droguri diferite, apoi a plecat de la mare spre casă. A fost oprit de polițiști la Fetești

Partenerii noștri