Live

Marea Britanie acordă derogare pentru Lukoil în Bulgaria: rafinăria Burgas rămâne operațională

Data publicării:
sursa: profimediaimages.ro/

Marea Britanie a decis să suspende temporar aplicarea sancțiunilor pentru activele Lukoil din Bulgaria, pentru a permite continuarea operațiunilor rafinăriei Neftochim Burgas și a rețelei de distribuție de carburanți, scrie Reuters. Măsura vine pe fondul riscurilor asupra aprovizionării cu combustibili ale Bulgariei, în condițiile în care sancțiunile occidentale au început să afecteze masiv afacerile internaționale ale companiei ruse.

Statele Unite sunt așteptate să aprobe o derogare similară, potrivit unor surse citate de Reuters.

Oficiul britanic pentru Implementarea Sancțiunilor Financiare a acordat licențe pentru Lukoil Bulgaria EOOD și Lukoil Neftochim Burgas AD, valabile până la 14 februarie 2025, prin care companiile și băncile pot continua tranzacțiile cu aceste entități și cu filialele lor. Condiția principală este ca fondurile rezultate din operațiuni să nu poată fi direcționate către Rusia.

Guvernul bulgar a solicitat o derogare și din partea Washingtonului, întrucât sancțiunile americane ar trebui să intre în vigoare pe 21 noiembrie. „Sper ca astăzi să primim o derogare pentru șase luni”, a declarat Boyko Borissov, liderul partidului de guvernământ GERB, citat de agenția BNR.

Autoritățile bulgare au atras atenția că țara are rezerve de 35 de zile pentru benzină și peste 50 de zile pentru motorină, a declarat Asen Asenov, șeful agenției naționale pentru rezerve strategice. Continuarea funcționării rafinăriei de la Burgas — singura din Bulgaria — este considerată crucială pentru sezonul de iarnă.

Citește și: Criza Lukoil România: Poate statul să preia rafinăria de la Ploiești? Ce spune legea și ce face Bulgaria

Preluarea operațională a activelor Lukoil din Bulgaria

În aceeași zi, guvernul bulgar a numit un administrator comercial special pentru gestionarea activelor companiei ruse din țară, în urma modificărilor legislative care permit statului să intervină în management și chiar să vândă rafinăria, dacă situația o va impune. Noul administrator, Rumen Spetsov, directorul Agenției Naționale de Venituri, a preluat responsabilitatea păstrării continuității operațiunilor.

„Numirea unui manager special a fost condiția principală pentru ca Statele Unite și Marea Britanie să ofere licențe generale de funcționare”, a explicat Martin Vladimirov, expert în energie al Centre for the Study of Democracy.

Conform ministrului Energiei, Zhecho Stankov, licențele internaționale sunt acordate cu condiția monitorizării stricte a fluxurilor financiare, astfel încât plățile efectuate de companiile bulgare să nu fie transferate către Moscova.

Lukoil se confruntă deja cu repercusiuni semnificative ale sancțiunilor impuse luna trecută celor mai mari două companii petroliere ruse, Lukoil și Rosneft. Compania a declarat forță majoră asupra exploatărilor din Irak, a redus personal în filiala comercială din Elveția și a decis să își vândă o parte din activele internaționale.

Fondul american de investiții Carlyle analizează o potențială ofertă pentru aceste active, în timp ce o încercare de achiziție din partea traderului Gunvor a fost blocată de autoritățile americane. Lukoil a confirmat că se află în discuții cu „mai mulți potențiali cumpărători”, fără a oferi detalii suplimentare.

Editor : Bianca Bâlu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Ce înseamnă pentru România vânzarea activelor Lukoil către fondul american Carlyle

Acțiunile Lukoil cresc rapid pe Bursa de la Moscova după anunțul acordului cu Carlyle pentru vânzarea activelor internaționale

Lukoil confirmă acordul cu Carlyle pentru vânzarea activelor internaționale. Ce se întâmplă cu cele din România

O țară din Europa vrea să interzică accesul copiilor sub 16 ani pe Social Media, pe modelul Australiei