Live

Atac informatic la sistemul național de cadastru și carte funciară. Serviciile sunt indisponibile

Data publicării:
sursa: Captură

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat că a fost ținta unui atac cibernetic care a provocat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. În urma incidentului, principalele sisteme informatice ale agenției sunt indisponibile, inclusiv aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra.

Potrivit unui comunicat al ANCPI, instituția subliniază că, în acest moment, datele administrate prin sistemele informatice nu au fost compromise și sunt în siguranță, iar circumstanțele atacului sunt investigate de autoritățile competente.

„Începând de marți, 14 iulie, toate sistemele informatice gestionate de ANCPI, inclusiv adresele de e-mail ale instituției și aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, sunt nefuncționale. Din informațiile pe care le avem în acest moment, estimăm că, cel mai probabil, până la finalul săptămânii curente, aplicația e-Terra nu va fi disponibilă”, a transmis instituția.

Reprezentanții agenției au precizat că echipele tehnice lucrează pentru restabilirea funcționării sistemelor în condiții de siguranță și pentru reluarea serviciilor cât mai rapid.

Vezi și Atenție la SMS-urile false despre amenzi rutiere. Specialiștii avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Indisponibilitatea platformei e-Terra afectează procesarea operațiunilor de cadastru și carte funciară la nivel național, utilizate de notari, instituții publice, bănci, dezvoltatori imobiliari și persoane fizice în cadrul tranzacțiilor imobiliare și al altor proceduri administrative.

ANCPI nu a estimat deocamdată impactul asupra termenelor de soluționare a cererilor și nici amploarea întârzierilor care ar putea apărea în activitatea oficiilor teritoriale.

Instituția a precizat că va comunica informații suplimentare pe măsură ce investigațiile avansează și pe măsură ce serviciile informatice vor fi repuse în funcțiune.

Te-ar putea interesa și Avertisment pentru băncile europene: Atacurile cibernetice pot exploata vulnerabilitățile „în câteva minute”, cu ajutorul AI

Editor : Redacția Digi Economic

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Globalizarea se renegociază. Oficial BNR, despre noua ordine economică și ce urmează pentru Europa

Bursa de la București închide pe verde prima ședință din septembrie. BET urcă cu 1,03%

Buletinul electronic poate înlocui cardul de sănătate, dar medicii nu au încă cititoare compatibile. CNAS: Nu dotăm cabinetele

Bilanț PNRR. România a absorbit peste 90% din granturi și peste 95% din împrumuturi. Bolojan: „Se putea mai mult? Cu siguranţă”