Bursa de Valori București a deschis pe verde. BET urcă cu aproape 0,5%, iar energia susține avansul pieței
Bursa de Valori București a început ședința de marți, 19 mai, în teritoriu pozitiv, majoritatea indicilor afișând creșteri în primele 30 de minute de tranzacționare, în timp ce rulajul total a ajuns la 8,38 milioane de lei (aproximativ 1,6 milioane de euro).
Indicele principal BET, care urmărește evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, avansa cu 0,44%, până la scurt timp după deschiderea pieței. O evoluție similară a avut și BET-Plus, indicele care include cele mai lichide 43 de acțiuni de la BVB.
În același timp, BET-XT, indicele extins al celor mai tranzacționate 25 de titluri, urca cu 0,34%, în timp ce BET-BK, reper pentru fondurile de investiții, consemna un plus modest de 0,04%.
Sectorul energetic a susținut creșterea pieței: indicele BET-NG, care include companiile din energie și utilități, avansa cu 0,47%. Singurul indice important aflat pe minus era BET-FI, dedicat societăților de investiții financiare, care scădea cu 0,52%.
Acțiunile cu cele mai mari creșteri
În debutul ședinței, cele mai puternice aprecieri erau consemnate de:
- Grupul Industrial Electrocontact: +4,17%
- Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră: +3,70%
- Armătura: +2,94%
Pe partea opusă, cele mai mari scăderi erau înregistrate de:
- Carbochim: -6,67%
- Aeta: -4,50%
- Purcari Wineries Public Company Limited: -1,84%
- Piața încearcă să recupereze după ședința de luni
Deschiderea pozitivă vine după ce, în ședința de luni, piața locală a închis preponderent în scădere, iar BET a pierdut 0,28%, iar valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 800 milioane de lei, susținută în principal de operațiunile cu obligațiuni.
Te-ar putea interesa și Ce se întâmplă cu inflația. BNR prezintă marți noua prognoză. Economiștii văd presiuni tot mai mari asupra prețurilor
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News