Live

Bursa din București, după un an de creștere: BET a pierdut peste 10% într-o lună. „Vestea proastă ar fi să pierdem ratingul”

Data actualizării: Data publicării:
sursa: BVB

Indicele BET, principalul indice al Bursei de Valori București, a înregistrat în ultima lună o corecție de peste 10% față de maximul atins în august, însă rămâne cu mai mult de 25% peste nivelul de la începutul anului, a declarat joi Remus Vulpescu, CEO-ul BVB, la un eveniment de specialitate.

„Corecția de acum vine după un an excepțional. Indicele BET este încă peste un sfert deasupra nivelului de la începutul anului”, a spus joi, 17 septembrie, Vulpescu.

Potrivit acestuia, scăderea recentă vine după 12 luni în care indicele a urcat cu aproximativ 50%, iar unele acțiuni au ajuns la valori de două ori mai mari decât valoarea contabilă. În plus, titlurile de stat oferă randamente de până la 7,5% în lei, concurând astfel acțiunile pentru banii investitorilor.

Riscul pierderii ratingului

Una dintre principalele preocupări pentru piața de capital este perspectiva ratingului României. Cele trei agenții majore mențin țara pe ultima treaptă a categoriei investment grade, toate cu perspectivă negativă, a precizat șeful BVB.

„Vestea proastă nu este corecția. Vestea proastă ar fi să pierdem ratingul pe care îl avem”, a afirmat Remus Vulpescu.

Potrivit acestuia, o retrogradare ar putea majora cu 50-100 de puncte de bază costul finanțării statului, cu efecte asupra companiilor și populației. Revenirea la nivelul actual de rating ar putea dura „3 până la 5 ani”, a mai spus acesta.

Vulpescu a indicat și evoluția finanțelor publice ca factor urmărit de piețe. Deficitul după primele șapte luni este de 2,3% din PIB, față de aproape 4% în aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au crescut cu peste 11%, iar cheltuielile cu aproape 3%.

Citește și Ministerul Finanțelor a atras 847 de milioane de lei prin noua ediție Fidelis. Peste 11.000 de ordine de subscriere

Bursa a atras mai mulți investitori

În ultimul an, numărul investitorilor activi a ajuns la 325.000, în creștere cu aproape 25%. Anul trecut, prin piața de capital au trecut aproximativ 6,4 miliarde de euro, un record.

Piața rămâne însă concentrată: două companii reprezintă peste 40% din valoarea tranzacțiilor cu acțiuni, iar opt companii din energie și utilități au peste 60% din indicele BET.

„Piața a crescut mult și încă nu e mare”, a spus Vulpescu.

În acest an au avut loc doar două oferte publice inițiale pe piața reglementată. Capitalizarea companiilor românești reprezenta la finalul anului trecut 16,5% din PIB, nivel de aproximativ două ori mai mic decât în Polonia.

Șeful BVB a enumerat printre priorități păstrarea ratingului investment grade, stabilitatea legislației, dezvoltarea conturilor de economii și investiții, continuitatea strategiei pentru piața de capital și aderarea României la OCDE.

„Piața are nevoie de un orizont mai lung decât o legislatură şi, pe fiecare măsură, de un responsabil şi de un termen”, a declarat Vulpescu.

Vezi și Un nou instrument de economisire pentru pensie, adoptat de Parlament. Cum vor funcționa conturile de investiții

Editor : Redacția Digi Economic

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Ministerul Finanțelor a atras 847 de milioane de lei prin noua ediție Fidelis. Peste 11.000 de ordine de subscriere

Bursa de Valori București deschide joi pe scădere. BET pierde aproape 2%

BVB închide pe roșu ședința de tranzacționare. Cu cât a scăzut principalul indice bursier

Bursa de Valori București deschide miercuri pe scădere. BET pierde 1,72%