Sari la conținut

Mai bogați doar în statistici

Anul trecut, averea românilor a sporit cu trei puncte procentuale. Acum nu vă grăbiți să vă uitați în portofele, pentru că nu o să vedeţi nimic deosebit. Vorbim de niște indicatori care arată cumva repartizarea bogăției unei națiuni. Este vorba despre Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acest indicator a înregistrat anul trecut în România 49% din media UE, cu trei puncte procentuale mai mult comparativ cu nivelul din 2010. Nu o să spunem acum dacă e mult sau puţin, dar am să vă spun însă că alte state est-europene au consemnat creşteri mai modeste, stagnare sau chiar scăderea acestui indicator, potrivit datelor Eurostat.

Austria, un important centru financiar şi economic al regiunii, şi-a crescut decalajul, cu un PIB pe locuitor cu 29% mai ridicat decât media UE. România şi Bulgaria sunt în continuare cele mai sărace state din UE raportat la producţia economică pe locuitor. Indicatorul a crescut uşor în Bulgaria, de la 44% din media UE la 45%. În țara vecină, Ungaria, PIB-ul pe locuitor a urcat anul trecut la 66% din media UE. Polonia a înregistrat și ea o creştere de două puncte, de la 63% la 65%, în timp ce indicatorul a stagnat în Cehia, la 80% din media UE. Slovacia şi Slovenia au consemnat scăderi de câte un punct procentual, la 73%, respectiv 84%. Statele baltice au marcat de asemenea creşteri importante. În rândul ţărilor mediteraneene, la epicentrul crizei datoriilor de stat, PIB-ul pe locuitor din Grecia a căzut la 82% din media UE, faţă de 90% în 2010, respectiv 94% în 2009, consemnând o prăbuşire de 12 puncte în doi ani. În Italia şi Spania, indicatorul a coborât de la 4% peste media UE în 2009 la 101%, respectiv 99% anul trecut. Portugalia a coborât de la 80% în 2010 la 77%. PIB-ul pe locuitor din zona euro este cu 8% peste media UE. Cel mai productiv stat este Luxemburg, unde indicatorul se plasează la de 2,7 ori media europeană. Dintre economiile mari, PIB-ul pe locuitor din Olanda este cu 31% peste media UE, urmat de Austria, Irlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Belgia, Finlanda, Marea Britanie, sau Franţa.

Etichete: business club , statistici

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale