Sari la conținut

Stadionul din nisip

Arabii nu contenesc să ne uimească atunci când vine vorba de investiţii. De această dată vorbim de un nou stadion fabulos. Rupt parcă din filmele science-fictions. Dar despre ce este vorba? Nişte arhitecți s-au gândit să conceapă un stadion în mijlocul deșertului, iar acoperişul să fie construit în așa fel încât de la depărtare să nu se observe mare diferență între stadion şi nisip. Costul proiectului - aproape 1 miliard de euro.

A fost demarat proiectul "Stadionul din Nisip", ce va lua naştere în deşertul Al Ain. Megaproiectul va costa 750 de milioane de euro. Chiar dacă nu va fi unul dintre stadioanele cele mai mari. Acesta fiind proiectat pentru o capacitate de 40.000 de locuri, stadionul arabilor ar trebui sa fie cel mai spectaculos. "The Sand Stadium", adică stadionul din nisip, va fi construit sub nivelul mării, pentru ca temperatura să poată fi controlată. Stadionul este un moft al șeicului Mohammed Bin Zayed, proprietarul echipei Al Ain. Arena ultramodernă va avea sisteme performante pentru a putea controla temperatura. Al Ain este echipa de fotbal, care a căștigat campionatul Emiratelor Arabe Unite și care îl are antrenor pe binecunoscutul Cosmin Olăroiu și ca jucător pe fostul stelist Mirel Rădoi. Oricum, stadionul arabilor nu este nici pe departe cel mai scump. Cele mai scumpe stadioane la ora actuală sunt Wembley din Londra și Cowboys Stadium din Dallas, stadioane care au costat în jur de 1,3 miliarde de euro. Însă nici arabii nu se lasă mai prejos atunci când vine vorba de investiţii în sport. "Doha Sports City Stadium" din Doha, va fi cireașa de pe tortul CM 2022! Bijuteria va deveni cel mai scump stadion construit vreodata. El va costa 2 miliarde de dolari! Cu ocazia campionatului de fotbal din 2022 Qatar va investi circa 65 miliarde de dolari. Pentru Cupa Mondială, regii deşertului vor construi nouă stadioane și vor restaura altele trei, având în plan echiparea lor cu aparate de aer condiționat care să funcționeze pe bază de energie solară, având în vedere că pe timpul verii temperaturile pot ajunge la peste 50 de grade celsius.

Etichete: business club , emiratele arabe unite , stadion

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale