Sari la conținut

24 de minute. Bogdan Pușcaș (ANAP), despre pachetul de patru legi neadoptat de parlamentari: Îngrijorarea reală va fi pe audit


„Noul pachet legislativ a stârnit vii discuții cel puțin la nivelul comisiilor raportoare de industrii și comisia juridică din Camera Deputaților. Am văzut pe parcursul acestor două luni în care am dezbatut articol cu articol multe propuneri și foarte multe amendamente, unele vizând spețe punctuale, am încercat peste tot să spunem că modul nostru de a vedea pachetul legislativ e unul total diferit și am încercat să reducem din această frenezie a amendamentelor din două motive: primul, tocmai pentru a scurta termenul și a încerca să ne încadrăm în ceea ce ne-am propus și, în al doilea rând, pentru a da posibilitatea acestor legi să devină unele cu prevederi stabile, perene, ca nu cumva după 6 luni sau un an de la adoptarea lor să venim cu OUG sau alte legi de modificare”, a spus Bogdan Pușcaș, președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

El a adăugat că le-a mai propus parlamentarilor o adoptare diferită la nivelul normelor de aplicare a legilor și să ducă ponderea amendamentelor solicitate de aceștia către normele de aplicare.

Șeful ANAP a spus că în acest timp dorește să funcționeze pe Ordonanța 34/2006.

E adevărat însă că în zona fondurilor europene există motive de îngrijorare reală datorită depășirii termenului de 18 aprilie. Nu am făcut un calcul a ceea ce înseamnă în bani întârzierea aplicării, însă cu siguranță vor exista și după promulgarea celor patru legi timpi de ajustare de calibrare”, a precizat el.

Bogdan Pușcaș a mai spus că în acest moment nu sunt foarte multe linii de finanțare deschise, așa dar nu sunt contracte ce urmează să fie semnate în viitorul apropiat. „În zona finanțării din instrumentele structurale e o îngrijorare reală și nu e legată atât de lansarea acestor proceduri ci de auditare peste 2-3-5 ani de către auditorii Comisiei Europene și angajații autorității de audit și dacă această auditare se va face pe baza noului pachet legislativ”, a punctat el.

Tot ce e în derulare sunt fie proiecte fazate care au avut licitație finalizată anterior termenului de 18 aprilie și cele care se previzionează a se desfășura in acest moment pot fi gestionate într-un interval de 60-90 de zile cât preconizăm noi ca întregul sistem să fie funcțional”, a mai spus Bogdan Pușcaș.

Când spun sistem funcțional mă refer la normele de aplicare ale acestor legi, platforma online și toate celelalte instrucțiuni pe care dorim să le dăm autorităților contractante tocmai pentru a nu greși în aplicarea acestui noi pachet”, a menționat președintele ANAP.

Bogdan Pușcaș a spus că există riscul de infringement, iar „procedura pentru acest pachet legislativ este mai scurtă și întrăm direct în faza contencioasă deoarece nu am trimis nicio notificare până azi, 18 aprilie.”

Întrebat despre un eventual impact, el a spus că este unul minor. „Noi funcționăm în acest moment în cadrul ordonantei 34 și sfătuim toate autoritățile contractante să se uite în primul rând la strategia de investiții și de achiziție anuală și să facă lucrurile în concordanță cu ceea ce și-au propus la nivel strategic. Faptul că de azi sau de miercuri intra în vigoare noul pachet legislativ este un element de natură a îmbunătăți cadrul legislativ, nu de a opri procedurile de achiziție”, a precizat președintele ANAP.

„În această etapă imediat următoare adoptării pachetului legislativ vom acorda consiliere și vom da puncte de vedere speță cu speță”, a spus Bogdan Pușcaș.

Ne aflăm într-un dialog destul de aplecat cu membrii Comisiei Europene pentru a primi un răspuns formal în sensul că toate procedurile lansate după 18 aprilie în baza ordonantei 34 să poată fi atribuite în baza acestei legi și mai mult în etapa de auditare să poată fi verificată tot în baza acestui cadru legal și să nu primească corectii datorită unei diferențe de opinii în evaluarea lor ulterioară”, a adăugat el.

Etichete: video , achizitii publice , anap , 24 de minute , bogdan puscas

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale