Sari la conținut

24 de minute. Mihai Polițeanu: Ciprian Ciucu sau Nicușor Dan trebuie să se retragă

Grupul Inițiativa România e o asociație civică, născută după protestele de anul trecut.

Suntem circa 800 de persoane, suntem activi 400. Nu e nici măcar ONG, e o asociație civică.

V-a sugerat președintele Iohannis, la consultările din toamna trecută, să vă organizați în structuri politice?

Da, la momentul respectiv, a făcut un apel, dar noi am luat decizia să nu facem niciun partid. Pentru că am fi divizat societatea implicată în manifestări. Noi vrem să nu mai divizăm, ci să adunăm mici partide, alianțe.

Nu e un nucleu al unui partid?

Nu. Am auzit atunci că suntem societatea civilă a lui Klaus Iohannis. Nu suntem afiliați politic, dorim ca societatea civilă să producă noi lideri, ca să asistăm la schimbarea treptată a clasei politice.

Principalul test îl reprezintă alegerile locale, în special pentru București. Ați făcut apel pentru partidele mici să se unească și să propună candidați pentru primărie, cele de sector și consilii locale. Care este stadiul?

E vorba de USB, M10, Mișcarea Liberală, 200 pentru București și Uniunea Creștin Democrată. Sunt singurele cu valori democratice pe care le-am identificat. Multe partide sunt locale din provincie și mai sunt cele cu geto-dacii și nu le-am contactat.

Ați avut o întâlnire?

Am avut cu fiecare, dar nu la aceeași masă. De trei luni vorbim individual. Acum cinci zile le-am trimis o scrisoare ca să găsim soluții. Au răspuns pozitiv două partide, celelalte vor da un răspuns zilele următoare.

Pentru candidatura la primăria mare, ce candidați au cele mai mari șanse?

Ciprian Ciucu și Nicușor Dan. Fiecare este onorabil și cinstit. Dar nu ne interesează cine este candidatul acestei alianțe.

Vedeți o retragere în favoarea altuia?

Retragerea unuia este soluția rațională și în beneficiul celor care au ieșit în stradă. Există orgolii, sunt de înțeles până la un anumit punct. Ei trebuie să facă acest salt și să se retragă unul dintre candidați. Dar dincolo de candidatura la primării, iar șansele sunt mici să te bați cu giganți, sperăm să câștigăm una, două primării.

Ce șansă va avea un al treilea candidat în București, dată fiind oferta PNL și PSD?

Șanse există, tocmai că există oferta PNL și PSD. Probabil cu 30% s-ar câștiga primăria generală. Ar avea șanse dacă s-ar face această alianță electorală. Dacă se împart voturile, nu există nicio șansă.

Impresia mea este că vizați Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Da. Ca atare, este nevoie de o alianță electorală. Dacă reușim să câștigăm un procent din două cifre, atunci putem da mesajul că asta este schimbarea.

Câți oameni puteți să trimiteți în consiliu?

La 5% sunt în jur de 2 consilieri pe fiecare consiliu.

Ați încercat un dialog cu PNL și PSD?

Nu ne dorim niciun dialog cu partidele polticie. Dacă timp de 26 de ani nu au vrut sau nu au putut să se reformeze, atunci este clar că nu se pot reforma. Ca atare, trebuie să trecem la schimbarea clasei politice. Nu se face azi, ci în 4, 8, 12 ani.

Candidații PSD și PNL cum sunt în sondajele dvs?

Candidatul PSD este câștigător în sondaje, doamna Firea, deși n-a fost anunțată. Candidatul PNL a intrat de zeci de ani în politică. Ne amintim de accidentul lui de mașină, de reacții mitocănești, de contractul dat lui Nelu Iordache pentru Transalpina. Acești candidați sunt o rușine pentru București.

Găsiți 280 de oameni pentru consilii?

Da, trebuie să dorească să fie buni, să treacă testul integrității. 280 de candidați buni nu pot găsi aceste două partide.

E remunerată munca asta?

Foarte puțin, cam 1200 de lei.

Dvs. aveți 280 de candidați?

Noi avem cam 25-30 pe care să-i trimitem în această alianță.

Care este profilul candidatului pe care îl propuneți?

Este făcut pe trei piloni: integritate, profesionalism și capacități sau implicare civică dovedită. E un plus dacă ai o implicare civică. Am identificat circa 30 de comunități neînregistrate juridic care au făcut ceva pentru strada lor, pentru cartier. Oamenii aceștia merită să se implice mai departe.

Cărui public vă adresați?

Tuturor.  

Mă gândesc că aveți un target bine definit, partidul Facebook este o realitate.

Este o realiate, dar nu îndeajuns. Se poate face o campanie, dar nu se poate face schimbarea doar cu online-ul în acest moment. Ce oferim nu este un candidat, să ne raliem în spatele unui om salvator. Noi propunem un proiect, o echipă, un concept. Nu ajunge un candiat bun, trebuie foarte multă emoție și o speranță de schimbare.

Facebook reacționează la stimuli. Ați pomenit de emoție, și la Colectiv și la alegerile prezidențiale, tot o emoție a scos oamenii la vot.

E o alternativă curată cu șanse. Dacă oamenii văd că aceste alternative nu se unesc, nu vor ieși la vot.

Cât costă o campanie electorală?

Foarte mult. Poate fi mai ieftină, cu noua legislație electorală. Dar având și rețelele online, comunitățile din București, se poate face mai ieftin.

De unde veți strânge banii?

Avem un lucru bun și un lucru rău. În cazul partidelor mari nu există noțiunea de voluntariat, de oameni care muncesc gratis. E vorba de firme. Pe de altă parte, de exemplu, în cazul campaniei Monicăi Macovei s-au strâns zeci de mii de euro prin donații mici, online, 10 lei... S-au strâns sume semnificative. Așa și aici.

Puteți garanta că nu vă veți încolona în spatele lui Traian Băsescu?

Exclus. Dacă se propune alianța cu Mișcarea Populară, noi ne retragem. În niciun caz. Când ai un politician înconjurat de o mafie, cum să mai ai încredere în el?

Dintre politicienii din partidele mari, pe care l-ați recomanda?

Niciunul, nu am încredere în niciun politician din partidele mari.

Care este cea mai mare calitate a doamnei Firea?

Nu detectez niciuna.

A domnului Orban?

Știe să cânte la chitară.

Dl. Orban va aduce mai multe voturi decât dl. Bușoi?

Dacă PNL a spus că aduce, probabil de asta l-au schimbat.

Cum veți face transparentizarea administrației?

Urcând în online orice decizie, de la primul act. Urcând orice decizie a consiliilor locale. În acest moment nu se face asta. Trebuie să știi dinainte ce decizii se vor lua. Noi vorbim de transparență totală și implicare a comunităților. Noi chiar propunem ca o parte din bugetul de investiții să meargă către aceste comunități, să decidă ei ce se întâmplă cu banii. Să nu mai decidă acești politicieni.

Altceva?

Ar trebui să fie făcute și teste de integritate.

Cum priviți Guvernul?

Cu mare neîncredere. Noi am vrut să reluăm discuția privind alegerile într-un singur tur. Nu a făcut nimic nici Guvernul, nici Parlamentul. Dacă Guvernul vrea să nu fie politic, putea să sesize Comisia de la Veneția. Asta nu însemna un partizanat politic. Guvernul sau Președinția aveau acest drept.

Ar trebui să se implice Dacian Cioloș în politică, l-ați susține?

Dacă va dovedi... probabil. Susțin pe orice dovedește că dorește altceva pentru România.

Uitați-vă spre cameră și adresați un mesaj oamenilor.

Mă adresez tuturor oamenilor care au făcut pasul de la implicare civică la politică. Singuri veți eșua, faceți alianta! E singurul mod în care puteți fi responsabili față de oamenii din București care au ieșit în stradă, care vor o schimbare.  

Etichete: nicusor dan , ciprian ciucu , 24 de minute , mihai politeanu , alegeri bucuresti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale