Statuia care scandalizează orașul Fukushima, la șapte ani de la catastrofă

Data publicării:
fukushima-statue-tw

O statuie uriaşă reprezentând un copil în combinezon galben de protecţie contra radioactivităţii, instalată în oraşul japonez Fukushima, a provocat critici într-o regiune care luptă să-şi refacă reputaţia după accidentul nuclear din martie 2011, relatează News.ro., care citează AFP.

Înalt de şase metri, personajul ţine o cască într-o mână, ceea ce înseamnă că aerul a devenit sigur, şi un soare în cealaltă, simbolul speranţei. Pe torsul său, un ecran afişează „000”, subliniind absenţa radiaţiilor.

Artistul Kenji Yanobe a declarat că a vrut să transmită un mesaj pozitiv, însă opera sa, plasată la începutul lui august lângă gară, a avut parte de o primire împărţită pe reţele de socializare.

„Am văzut «Sun child» (numele statuii). Îţi dă cu adevărat fiori. Cred că ne ridiculizează pe toţi şi toată munca pe care Fukushima a depus-o pentru a-şi şterge imaginea proastă”, afirmă un utilizator Twitter.

„Dată fiind teribila reputaţie a Fukushimei, cred că instalarea ar fi trebuit anulată”, consideră alt navigator pe Internet.

Kenji Yanobe a publicat un document lung, de trei pagini, pentru a-şi cere scuze cu privire la reacţiile cauzate şi apărându-şi totodată lucrarea. „Intenţia mea era să vehiculez speranţa luminoasă în viitor” creând acest copil cu ochi mari care privesc cerul, a scris el.

Într-un comunicat, primarul din Fukushima Hiroshi Kohata este de aceeaşi părere. „Resimt în această statuie speranţa şi forţa de a învige adversitatea”, spune el.

Municipalitatea nu a decis ce măsură să ia, dar a anunţat că a primit doar o mână de apeluri şi mesaje care se plâng de lucrare. Alţi navigatori pe Internet l-au susţinut, de altfel, pe artist.

Oraşul Fukushima este capitala prefecturii cu acelaşi nume, în care se află centrala devastată de un enorm tsunami, pe 11 martoe 2011.

Accidentul nuclear - cel mai grav după cel de la Cernobîl, în aprilie 1986 - a antrenat evacuarea a sute de mii de locuitori, dintre care mulţi nu se vor mai întoarce niciodată acasă.

La şapte ani de la catastrofă, agricultorii se confruntă în continuare cu suspiciunea consumatorilor, în pofida faptului că produsele sunt supuse unor controale ale radioactivităţii stricte.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...