Galerie foto: Noi trupe SUA au aterizat în Polonia. Militarii sunt conduși de ultimul general american care a părăsit Kabulul

Un avion cu trupe americane a aterizat duminică în Polonia, ca parte a sprijinului SUA pentru aliații NATO din Europa de Est, în contextul tensiunilor create de masarea a peste 100.000 de soldați ruși în apropiere de granița cu Ucraina, scrie Reuters. Soldații SUA sunt conduși de generalul Christopher Donahue, ultimul militar american care a părăsit Kabulul în timpul retragerii internaționale din Afganistan.