Boli care îngrozesc lumea. Cât de pregătit ar fi sistemul medical românesc în caz de Ebola

ebola please don t enter

Ebola este virusul care a pus, acum, pe jar întreaga lume. Din martie şi până acum, peste 1.300 de oameni au murit în Africa. Specialiştii din sănătate au început să se pregătescă pentru ce e mai rău.

La Institutul Matei Balş ar putea fi internaţi, dacă ar fi nevoie, maximum 15 pacienţi bolnavi de Ebola. Nicăieri în România însă, nu există deocamdată un sistem de securitate biologică de nivel 4, adică acel mecanism special creat pentru a evita contagierea.

„Acest sistem presupune circuite foarte stricte ale probelor biologice şi ale pacienţilor, presupun dispozitive de sterilizare de foarte înaltă calitate şi presupune încăperi cu presiune negativă în aşa fel încât din laborator să nu iasă nimic afară”, a adăugat Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Institutului Matei Balş. Un asemenea sistem va fi gata abia în noiembrie anul viitor.

Şi în 2009, lumea a fost lovită de o boală cumplită. O pandemie de gripă porcină a izbucnit în Mexic. Virusul s-a răspândit rapid în America de Nord, Europa, Asia şi Oceania. În România au fost confirmate aproape şapte mii de îmbolnăviri şi 122 de decese.

Am avut într-adevăr de-a face cu un număr foarte mare de bolnavi reali, de suspecţi şi de bolnavi închipuiţi care s-au adresat în acelaşi timp sistemului sanitar”, a spus Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Institutului Matei Balş.

2005 a adus virusul gripei aviare care din China a trecut în Siberia, apoi în sudul Rusiei. În octombrie acelaşi an, boala ajungea şi în România. Sute de mii de păsări au fost omorâte, iar panica a cuprins toată ţara. Inclusiv savanţii au fost în alertă. 

Aviara oricând se poate transforma, vorbim despre viruşi care luptă să se menţină în viaţă şi atunci ce fac se modifică singuri. Se adaptează astfel încât reuşesc la un momnet dat să-şi găsească o nouă gazdă. Vorbind de aviară, sigur că se găseşte la păsări, dar a reuşit să se transmită şi la om. Ori reuşind să treacă şi la om ideea era să prevină o mutaţie genetică astfel încât să nu treacă de la om la om”, a spus Victor Olsavszky, reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România. 

Şi Sindromul Respirator Acut Sever, o maladie care distruge plămânii, a îmbolnăvit, în 2002, peste 8000 de oameni din: China de Sud, Singapore, Hong Kong şi Vietnam. Aproximativ 800 dintre aceştia au murit.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate