Dublin, orașul cu o viață de noapte trepidantă

Data publicării:
bere

Situat pe malurile râului Liffey, pe o veche aşezare celtică, Dublin este un oraş prosper şi modern, cu un trafic aglomerat şi cu restaurante mereu pline. Prima oprire trebuie să fie neapărat castelul Dublin, din centrul istoric al oraşului. Construit acum 900 de ani, castelul a rămas un centru de putere şi în prezent. Acolo sunt primiţi şefii de stat în vizite oficiale. Urmează Catedrala St. Patrick, locul unde, spune tradiţia, au fost botezaţi primii celţi creştinaţi de Sf. Patrick, patronul spiritual al Irlandei. Un alt monument istoric este Christchurch, catedrala naţională a irlandezilor, cea mai mare din ţară, construită în secolul al XI-lea şi reconstruită ulterior de vikingi şi englezi. Alături se află Dublinia, un centru cultural care găzduieşte expoziţii permanente despre vikingi şi Irlanda medievală.

Dublinul are şi o viaţă de noapte intensă. Firesc, dacă ne gândim că jumătate dintre locuitori au sub 25 de ani. O incursiune prin nenumăratele pub-uri din Temple Bar, cel mai modern cartier al Dublinului, le dă ocazia turiştilor să interacţioneze cu localnicii, care sunt prietenoşi şi puşi pe distracţie. De obicei comanda se face la bar, unde nu se lasă bacşiş.

Cei care vor să se recreeze după o noapte de distracţie au la dispoziţie parcul Phoenix, situat în centrul oraşului. Parcul are 11 kilometri de alei. Acolo se află o grădină zoologică, un club de cricket, dar şi reşedinţa preşedintelui Irlandei.

Ca să ajungeti la Dublin trebuie să ştiţi că doar două companii asigura zboruri directe Bucureşti-Dublin, iar preţurile medii variaza în jurul valorii de 200 de euro de persoană. Există şi varianta low cost, dar trebuie să zburaţi de la Bucureşti la Londra şi de acolo să luaţi alt avion până la Dublin. 

Pentru cazare, există numeroase hosteluri şi hoteluri, dar preţurile sunt destul de mari. E bine de ştiut că, în timpul verii, turiştii pot dormi şi în campusul Trinity College. În cazul în care nu va deranjează să staţi la un hostel, să mancaţi într-un pub, pe stradă sau la un fast-food, puteţi petrece o zi în Dublin cu aproximativ 40 de euro.

Atenţie însă la vreme. Este schimbătoare şi plouă foarte des. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri