Nou incident naval în Marea Chinei de Sud: Beijingul acuză SUA că a „încălcat grav a suveranitatea și securitatea Chinei”

Data actualizării: Data publicării:
Distrugătorul american USS Halsey și portavionul american USS Ronald Reagan în Marea Chinei de Sud
Armata chineză susține că „a alungat” distrugătorul american USS Halsey (în centrul fotografiei, imagine de arhivă). Foto: Profimedia Images

Armata chineză a monitorizat îndeaproape şi a „alungat” nava americană USS Halsey care a intrat în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud la 10 mai, a declarat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters şi AFP, preluate de news.ro.

Manevra americană „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”, afirmă armata Beijingului.

„Este încă o dovadă de netăgăduit a hegemoniei sale în materie de navigaţie şi a militarizării Mării Chinei de Sud”, a spus aceasta, adăugând că trupele sale vor rămâne în stare de alertă şi vor proteja securitatea naţională.

Beijingul „a ordonat forţelor navale şi aeriene să urmărească şi să monitorizeze nava în conformitate cu legile şi reglementările şi a emis un avertisment pentru a o determina să plece”, a declarat Tian Junli, purtător de cuvânt al armatei chineze, citat de AFP.

La rândul său, Marina americană a precizat într-un comunicat că distrugătorul şi-a afirmat drepturile şi libertăţile de navigaţie în Marea Chinei de Sud, în apropiere de Insulele Paracel, „în conformitate cu dreptul internaţional”.

USS Halsey a ieşit din zonă după această operaţiune şi şi-a continuat parcursul prin Marea Chinei de Sud, se arată în comunicat.

Flota a 7-a a Marinei americane anunţase anterior că distrugătorul de rachete ghidate USS Halsey din clasa Arleigh Burke a efectuat miercuri o „traversare de rutină” în Strâmtoarea Taiwan, „prin apele în care se aplică libertăţile de navigaţie şi survolare în largul mării, în conformitate cu dreptul internaţional”. Şi acestă mişcare fusese denunţată de armata chineză, care a spus că este vorba de o „agitaţie publică”, precizând că a trimis forţe navale şi aeriene pentru a monitoriza şi avertiza nava americană pe tot parcursul traversării sale, „în conformitate cu legea şi reglementările”.

„Trupele din teatrul de operaţii sunt întotdeauna în stare de alertă şi vor apăra cu hotărâre suveranitatea şi securitatea naţională, precum şi pacea şi stabilitatea regională”, a declarat într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare.

Cea mai recentă dispută dintre China şi SUA are loc pe fondul unor tensiuni sporite în zona strategică a Mării Chinei de Sud, aliata americanilor, Filipine, fiind implicată într-o dispută diplomatică acerbă cu Beijingul în legătură cu apele disputate din regiune. China revendică mari porţiuni din Marea Chinei de Sud, inclusiv părţi revendicate şi de Filipine, Vietnam, Indonezia, Malaezia şi Brunei. În 2016, Curtea Permanentă de Arbitraj a decis că pretenţiile Beijingului nu au nicio bază în dreptul internaţional.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Casa Albă, în haine de sărbătoare, în ciuda demolărilor ordonate de Trump. Cum a decorat Melania de Crăciun
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț