Sari la conținut
News Alert

Jumătate de țară afectată de furtuni, grindină și inundații. Un nou cod portocaliu a fost emis

Pagube produse de fenomenele hidro-meteorologice periculoase au fost semnalate în ultimele 24 de ore în 44 de localităţi din 16 judeţe ale ţării, informează sâmbătă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Actualizare 14:30 -  Meteorologii au emis un nou cod portocaliu de ploi abundente, vijelii şi căderi de grindină. Sunt vizate patru judeţe din Nordul Moldovei - Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi. Avertizarea intră în vigoare astăzi la ora 21.00 şi expiră duminică seară.

Alte 24 de judeţe vor fi sub cod galben de vreme severă, de sâmbătă, de la ora 17.00 pănă duminică, la ora 21.00.

„Perioada cu instabilitate accentuată continuă. În cea mai mare parte a țării vor fi și în această după-amiază, dar și la noapte și mâine averse, descărcări electrice. Aversele pot avea și caracter torențial astfel încât să se cumuleze la nivel local peste 25 de l/mp.

De asemenea, căderi de grindină. Singura veste bună e că temperaturile nu sunt foarte ridicate azi, cel mult până la 30 de grade, ceea ce înseamnă valori destul de apropiate de ceea ce ar fi normal, iar mâine (duminică n.r.) cam aceleași temperaturi maxime, în jur de 20-29 de grade, o scădere fiind așteptată în nord-estul țării. Acolo, duminică, ploile continuă pe arii extinse și se vor acumula cele mai mari cantități de apă.

Tendința pentru prima parte a săptămânii viitoare e de ușoară încălzire și de eliminare a instabilității, mai ales dacă ne referim la zilele de marți, miercuri”, a declarat pentru Digi24 Dinu Mărăşoiu, meteorolog ANM.


Actualizare 14:00 - Viitura a făcut prima victimă. Un bărbat de 57 de ani a fost găsit mort sâmbătă dimineaţă la Călimăneşti. În zonă a plouat vineri noapte cât pentru o lună întreagă.


Efectele vremii se fac în continuare simţite în aproape jumătate din ţară. Suntem în plină informare meteo de furtuni. A fost cod portocaliu la Iași, unde a plouat torențial. Suficient cât să inunde mai multe străzi din oraș, unde canalizarea nu a mai făcut față. Șoferii au preferat să ocolească unele zone, însă nici pietonii nu au avut parte de o dimineață ușoară, trotuarele și refugiile de tramvai fiind inundate. Pompierii au primit 50 de apeluri, pentru a scoate apa din curți sau de pe drumuri.

Pe marile bulevarde ale oraşului, telespectatorii Digi24 au filmat canalizările care refulau. Iar în alte imagini, surprinse de data aceasta de la înalţime, se vede cum şoferii se chinuie să înainteze prin apa acumulată pe şosea, care ajungea deja la nivelul portierelor. Chiar şi camioanele înaintează cu greu, iar unii şoferi pur şi simplu fac cale întoarsă, de teamă că ar putea rămâne blocaţi în mijlocul apelor.

Nici pentru cei surprinşi de ploaie în transportul în comun nu a fost mai uşor. Un telespectator ne-a transmis imagini dintr-un tramvai care trece prin apa care a acoperit complet nu numai şinele, ci şi refugiile destinate călătorilor.

În timp ce în alte zone, nici maşinile şi nici tramvaiul nu mai puteau înainta, din cauza apei acumulate.

Probleme mari au fost și în judeţul Galaţi. Codul roşu de vreme severă a adus cu el adevărate ravagii. Comunele Smârdan şi Slobozia Conachi au fost afectate de grindină şi de ploaia extrem de puternică. DN25, între Piscu și Vameș, a fost acoperit de apă, iar traficul s-a desfășurat pe un singur sens timp de o jumătate de oră.

Culturi agricole, acoperişuri şi panouri solare distruse. Toate au fost cauzate de grindina care s-a abătut aseară asupra localităţii Pârşcoveni, judeţul Olt. Într-o jumătate de oră, ploaia de gheaţă de mari dimensiuni a făcut ravagii şi a distrus sute de hectare de teren agricol din jurul localităţii. Judeţul Olt a fost ieri sub mai multe avertizări meteo de fenomene periculoasei. Şi astăzi, zona de nord a judeţului Olt, în special, e ameninţată de noi furtuni.

Vreme capricioasă aseară şi în Capitală. Bucureştenii au avut parte de un spectacol de lumini, după ce o cascadă de fulgere a luminat norii. Fulgerele au lovit mai toate cartierele din Bucureşti.

IGSU: 44 de localități, afectate de ploi 

„Pompierii militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale din zonele unde au fost înregistrate inundaţii. În urma manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, la nivel naţional au fost semnalate efecte negative în 44 localităţi din 16 judeţe (Alba, Bacău, Cluj, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Timiş, Vâlcea şi Vrancea) şi în Bucureşti”, precizează IGSU.

Din primele evaluări, în urma căderilor semnificative de apă şi scurgerilor importante de pe versanţi, au fost afectate 44 locuinţe, 39 beciuri şi subsoluri, 120 curţi, 2 obiective economice, 2 anexe gospodăreşti, 1 autoturism, 1 fântână şi 8 tronsoane de drum, notează Agerpres.

Salvatorii militari au acţionat pe toată durata zilei de vineri şi a nopţii pentru evacuarea apei din gospodării şi înlăturarea efectelor generate de vremea rea cu motopompe de mare capacitate, autocamioane, bărci şi cu autospeciale de intervenţie.

În urma situaţiilor de urgenţă produse, nu a fost necesară evacuarea preventivă a populaţiei din zonele afectate şi nu au fost înregistrate victime.

"În cursul serii trecute, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o Avertizare imediată de COD ROŞU, care viza averse torenţiale, descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, pentru mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Imediat, la nivelul ISU Galaţi au fost suplimentate efectivele de pompieri şi au fost constituite echipaje care să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor din zonele afectate. În urma evaluarii din teren au fost înregistrate 8 locuinţe inundate, 10 curţi şi un drum naţional afectate pe o porţiune de 0,5 km. Nu a fost necesară dispunerea măsurilor suplimentare de protecţie pentru populaţie", relatează informarea IGSU.

O intervenţie deosebită s-a înregistrat noaptea trecută şi în judeţul Bacău, unde în urma colmatării unui canal aflat în proximitatea drumului naţional DN 11A, pe raza localităţii Rădeana, drumul a fost inundat, fiind blocate mai multe vehicule în zonă. ISU Bacău a intervenit cu mai multe autospeciale şi bărci pentru salvarea a patru adulţi şi un minor în vârstă de 3 ani.

Şi în judeţul Mureş a fost necesară o mobilizare mai mare de forţe, în urma unei viituri produse pe pârâul Fântânele, în zona localităţii Lunca Bradului. Viitura a afectat o casă şi o anexă, iar 16 curţi au fost inundate, potrivit sursei citate.

Un alt eveniment important s-a înregistrat pe raza comunei Daneţi din judeţul Dolj, unde din cauza precipitaţiilor abundente căzute au existat deversări mari de apă peste digurile a doua bălţi, fiind în pericol de inundare peste 20 de gospodării.
Autorităţile locale au acţionat pentru curăţarea unui canal care asigura scurgerea apei din cele două bălţi în râul Jiu. Totodată, echipajele ISU monitorizează permanent zona pentru a putea interveni în situaţia producerii unor inundaţii.

La această oră se acţionează în judeţele Bacău, Galaţi şi Neamţ pentru înlăturarea urmărilor generate de vremea rea, menţionează IGSU.

Centrul Operaţional Naţional al IGSU monitorizează permanent situaţia operativă înregistrată la nivel naţional, pentru a asigura un răspuns rapid în cazul producerii unor evenimente care să afecteze populaţia, mai precizează sursa citată.

Etichete: vreme , furtuna , atentionare meteo , IGSU

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale