Foto HARTĂ Coduri portocaliu și galben de caniculă în țară. Temperaturile ajung la 39 de grade Celsius; disconfortul termic va fi ridicat

Data actualizării: Data publicării:
imagine cu un termometru
FOTO: Shutterstock

ACTUALIZARE Capitala şi alte opt judeţe din sudul ţării se află miercuri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, temperatura maximă urmând să ajungă la 39 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. De asemenea, un Cod galben de caniculă şi disconfort termic va afecta mai multe zone din țară. 

În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi municipiul Bucureşti, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

harta cod portocaliu
Sursă: ANM

Totodată, un Cod galben de caniculă şi disconfort termic va afecta, pe parcursul zilei de miercuri, zone din Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi jumătatea sudică a Moldovei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 23 de grade.

Valul de căldură se va menţine şi joi în vestul, sud-vestul şi sudul teritoriului, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 22 de grade.

cod galben
Sursă: ANM

Meteorologii notează că valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârşitul săptămânii. 

Știrea inițială

Şase judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi municipiul Bucureşti se află miercuri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zonele avertizate, respectiv Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi municipiul Bucureşti, se vor înregistra temperaturi maxime de 37 - 39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

harta avertizare
Sursă: ANM

 

Canicula şi disconfortul termic ridicat va persista pe parcursul zilei de miercuri în alte 16 judeţe (Argeş, Arad, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui), zone unde meteorologii au emis atenţionare Cod galben. Valul de căldură va persista în sud-vest, sud şi în sud-est, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 17 şi 23 de grade.

Meteorologii avertizează că vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată local în jumătatea nordică a teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Pe de altă parte, valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârşitul săptămânii.

Pentru Capitală, meteorologii au anunţat caniculă şi disconfort pe parcursul zilei de miercuri, iar spre seară, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse. Temperaturile maxime vor fi de 37 - 39 de grade Celsius, cele minime de 20 - 23 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales în seara şi noaptea zilei de miercuri, când va creşte probabilitatea pentru intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse, notează ANM.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri