Sari la conținut

Bătrân înșelat după "metoda Falcă". Escrocheria care l-a lăsat fără 2.300 de lei

"Bună ziua, suntem de la primărie, iar dvs. tocmai ați câștigat un premiu din partea lui Gheorghe Falcă, edilul-șef al Aradului. Putem să intrăm?". Așa a rămas un pensionar fără 2.300 de lei, după ce i-a primit în casă pe doi presupuși angajați ai municipalității. Aceștia i-au promis perne, pături și tacâmuri, pentru care omul trebuia să plătească 200 de lei…. taxa de transport. Când s-a prins că e ceva necurat la mijloc, pensionarul i-a dat afară pe falșii angajați. Prea târziu, însă. 

Iar sub pernă omul avea 2.300 de lei. A rămas rapid fără ei, după ce bărbații care s-au dat drept angajați ai primăriei au reușit să-l convingă să îi lase în casă.

Îmi spune ca el îi omul lui Ghiță Falcă de la început, și Ghiță Falcă a organizat ceva expoziție, și au rămas ceva materiale”, a povestit bătrânul.

Cei doi oameni păreau serioși, iar povestea, credibilă, aşa că că omul și-a dat seama târziu că este victima unei înșelăciuni.

”Într-o valiza din nylon cu fermoar a avut perna, o pătură ca asta și mai știu eu ce a avut acolo, m-o pus aici și a arătat, ce bine îmi face treaba asta”, spune bătrânul

Abia când cei doi bărbați i-au spus pensionarului că trebuie să plătească 500 de lei pentru transportul premiului, omul a realizat că ceva nu e regulă. I s-a oferit și o reducere - de 300 de lei - însă, degeaba. A reușit să-i dea afară pe cei doi presupuși angajați ai Primăriei Arad.

 ”M-am pierdut imediat când am văzut că el a venit în casă să mă ....să mă fure”, a spus bătrânul.

Primăria Arad a reacționat imediat.

”Ținem să subliniem faptul că primăria municipiului Arad nu desfășoară astfel de acțiuni.  Când spune că anunță din timp când e cazul”, a declarat Ralu Cotrău, purtător de cuvânt, Primăria Arad.

Acum, pensionarul păgubit vrea să depună o plângere la poliție. Oamenii legii au câteva recomandări pentru ca astfel de cazuri să nu se repete.

”Să nu primească în incinta locuinței lor persoane necunoscute, în cazul persoanelor care se recomanda a fi din partea societăților comercial prestatoare de servicii, locuitorii sunt sfătuiți să le ceara o legitimație și un act de identitate”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt, IPJ Arad.

 

Pensionarul păgubit spune că nu crede că o sa-și mai recupereze banii, însă a ales să-și facă publică pățania, tocmai pentru ca nimeni să nu mai cadă victimă escrocilor.

redactor: Iulia Pop/ operator: Cristian Kovacs

Etichete:

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale