Colecţie impresionantă de fluturi la Săcele

Data publicării:
colectie 20de 20fluturi-41027

Un săcelean deţine o colecţie impresionantă de fluturi, unică în judeţul Braşov. În sertarele din dulapul său se regăsesc în jur de 6.000 de fluturi din 630 de specii. Cei mai mulţi au fost colectaţi chiar de el. Restul au ajuns în casa lui în urma unor schimburi sau au fost cumpăraţi.

Szekely Levente a început să colecţioneze fluturi din copilărie, de când avea 7 ani. Pasiunea lui s-a transformat cu timpul în ştiinţă, el devenind entomolog, adică o persoană care se ocupă cu studiul insectelor. Săceleanul a adunat fluturi din toate colţurile lumii, începând din China, Madagascar, Taiwan, Asia Centrală până în America. Colecţionarul are şi specii rare şi poate mândri că este deţinătorul unei specii de fluture care nu se regăseşte la niciun muzeu din ţară. Preţul unui asemenea fluture începe de la 500 de euro. Majoritatea fluturilor sunt prinşi chiar de el. De când şi-a descoperit pasiunea, săceleanul a adunat în jur de 50.000 de fluturi, fără să alerge după ei. Acum, fiind iarnă, bărbatul se ocupă de lucrări ştiinţifice. Până acum a publicat peste 70 de lucrări ştiinţifice şi a scris 8 cărţi despre fluturii din România şi acum lucrează la a noua.Mulţi dintre fluturii lui Szekely Levente au ajuns la muzee, în ţară. Seceleanul a avut mai o colecţie care însuma 26 de mii de fluturi. Majoritatea se pot vedea acum la Muzeul Antipa, la muzeele din Galaţi sau Brăila sau la alţi colecţionari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri