La polul frigului se plăteşte cel mai mic preţ la gigacalorie

Data publicării:
CENTRALA INTORSURA 260913

Acum zece ani, când a fost inaugurată centrala, primăria primea rumeguşul gratuit, pentru că era materie de rebut în fabricile de cherestea din zonă. Astăzi, însă, autorităţile locale sunt nevoite să plătească 8 euro plus TVA pe metrul cub de combustibil, motiv pentru care şi preţul gigacaloriei va creşte. Astfel, primarul este nevoit să apeleze la o soluţie ingenioasă pentru a-l procura la un preţ mai mic.

"Masă lemnoasă degradată din pădurile noastre, crengi, toate celelalte produse colaterale, vor fi strânse, tocate şi transformate în rumeguş", declară Leca Băncilă, primar Întorsura Buzăului, PSD.

Chiar şi aşa, localnicii sunt mulţumiţi că plătesc cea mai ieftină gigacalorie din ţară şi au căldură toată iarna.

"Căldură, apă caldă non stop, e nemaipomenită şi preţurile sunt convenabile. Cât plătiţi iarna pe lună? Un milion pe lună. Depinde acum câte camere ai", declară un localnic.

Necesarul anual al centralei este de 25.000 de metri cubi de rumeguş, iar până acum, doar jumătate a fost cumpărat, la un preţ de aproximativ 10.000 de euro. Centrala are o capacitate de 7 MW şi deserveşte 400 de apartamente din centrul oraşului, dar şi toate instituţiile publice subordonate primăriei.

Investiţia s-a ridicat la 2,3 milioane de euro şi a fost realizată printr-un program european, cu ajutorul guvernului danez. În ţară mai există doar cinci astfel de centrale termice pe bază de biomasă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri