Un altfel de târg de meserii la Cluj

Data publicării:
radu

Electrician, tehnician în transporturi, bucătar sau cofetar sunt doar câteva dintre meseriile despre care elevii au aflat amănunte la Târgul Școlilor Profesionale. Pentru a-i convinge pe cei care în 2016 vor termina clasa a VIII-a, reprezentanții Colegiul Tehnic Energetic le-au oferit chiar şi o demonstraţie a ceea ce vor învăţa la cursuri.

„Pe partea profesională avem clase de electrician exploatare joasă tensiune, iar acum cei care au intrat în clasa a IX-a se pregătesc să devină electricieni operatori în electronică şi automatizări”, a declarat Georgeta Călugăr, profesor în cadrul Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca.

Standul Colegiului a fost una dintre atracțiile târgului printre elevii de gimnaziu. De succes s-au bucurat și școlile care oferă calificare în domeniul produselor de patiserie şi bucătărie.

Târgul Şcolilor Profesionale a fost vizitat și de Alteța Sa Principele Radu, care a inaugurat la Cluj și Royal School in Transylvania, singura şcoală din România care a primit permisiunea specială a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României să utilizeze titlul "Royal" în denumirea sa.
„Alăturarea dintre creativitatea și talentul românesc și modul de a face educație și de a dezvolta societatea impus Europei de britanici e o îmbinare fericită. Acestea sunt motivele pentru care Majestatea Sa a acceptat ca școală să aibă atributul de regal în numele ei”, a spus AS Principele Radu.

Royal School in Transylvania este o şcoală pe model britanic, unde cursurile sunt sustinute atât în engleză, cât și în limba română sau cea maternă, și care se axează pe dezvoltare personală, implicare în comunitate, caritate, dar și pe deprinderi practice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani primeşte un consilier local în 2026. Sumele obţinute pentru participarea la şedinţe
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Film Now
Tim Curry, dus la spital în timpul filmărilor pentru „Clue”. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe platou
Adevarul
Iranul are o „armă” mult mai periculoasă decât bomba nucleară. Avertismentul lansat de CIA încă din anii ’70
Newsweek
Pensionar obține o triplă victorie: pensie crescută cu 50%, vârstă pensionare redusă, stagiu cotizare schimbat
Digi FM
Tatăl copiilor ei e condamnat la patru ani de închisoare, dar Cristina Cioran nu a fost deloc să-l viziteze...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Monica Bellucci și Demi Moore, val de comentarii pe internet după ultimele apariții publice: „Una...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii