Bulgarii ne bat la numărul de turişti. Şi hotelierii români au pregătit ofertele pentru 1 mai şi Paşte

Data publicării:
litoral mare vara costinesti plaja 5399659-Mediafax Foto-Marius Smadu

În afară de masa festivă pregătită pentru sărbătorile pascale, turiştii care vor alege litoralul românesc în regim all inclusive vor beneficia de tratamente speciale, concepute atât pentru doamne cât şi pentru domni, de mini-excursii şi alte activităţi pregătite de hotelieri de mai bine de o lună şi jumătate.

Într-un sejur de 3 nopţi şi patru zile intr-un hotel de patru stele din staţiunea Mamaia, turiştii vor putea să viziteze cetăţile Histria şi Enisala, toţi membrii familiei vor avea acces la Spa, iar doamnelor li s-a pregătit un tratament special de înfrumuseţare.

Anca Nedea Pavel, director general complex 4 stele: "Tarfilul acestui pachet este de 1344 lei de persoană pentru toate aceste servicii incluse, copiii beneficiind de gratuităţi". 

Un sejur similar cu cel pregătit pentru Paşte, de 1 mai, tot la un hotel de 4 stele costă 159 euro pentru o cameră dublă.

În Bulgaria, ofertele pentru Paste şi 1 mai, în sistem early booking încep de la 138 euro/persoană la un hotel de 4 stele în cameră dublă. Agenţii de turism care vând în ţara vecină sunt de părere că mai mulţi români se vor îndrepta către litoralul bulgăresc în această perioadă.

Sebastian Constantinescu, consultant agenţie de turism: "Apreciem că circa 15.000 de turişti vor alege litoralul bulgăresc pentru vacanţa de Paşte şi 1 mai, iar motivele pt care turiştii preferă Bulgaria sunt proximitatea, vacanţele cu cazare all inclusive, preţurile bune şi totodată anul acesta de Paşte sunt mai multe hoteluri deschise comparativ cu litoralul românesc".

Agenţii de turism din Constanţa cred că de Paşte este posibil ca vecinii bulgari să se bucure de mai mulţi turişti decât noi, însă de 1 mai, situaţia este cu totul alta.

Cristian Bărhălescu, manager agenţie turism: "Daca vorbim de 1 mai, întâi maiul este clar dominat de litoralul românesc care prin spectacole. prin evenimente reuşeşte să atragă în fiecare an, zeci, poate chiar sute de mii de turişti". 

Tot agenţii de turism ne anunţă că în Vama Veche nu mai există nici un loc disponibil pentru cazare pentru minivacanta de Paste si intai mai..

reporter: Loredana Vesparu
operator: Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...