Debut cu stângul pentru voleibaliştii craioveni  

Data publicării:
161013 VOLEI 16

Vicecampioana României la volei masculin, SCM Universitatea Craiova, a debutat cu o înfrângere în noua ediţie de campionat. Elevii lui Dănuţ Pascu au pierdut cu 1-3, la Zalău. Chiar dacă au început mai bine jocul şi au condus cu 14-11 în primul set, craiovenii au fost egalaţi la 15 şi l-au cedat la şapte puncte diferenţă.  

Parţialul doi a început tot în nota de dominare a craiovenilor, care au condus cu 8-4, dar s-au văzut egalaţi la 9. În cele din urmă, după un joc spectaculos, oltenii s-au impus cu 33-31, egalând situaţia. Seturile trei şi patru au fost la discreţia gazdelor. Cu un lot întărit în toate compartimentele, Zalău se anunţă o candidată certă la câştigarea campionatului.

Craiovenii aşteaptă acum primul meci din CEV Cup, de miercurea viitoare, din Bănie, cu olandezii de la Orion Langhenkel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri