Grâul românesc are cel mai mic preţ din ultimii trei ani. Recolta bogată le aduce venituri mici fermierilor din Dolj

Data publicării:
200813 grau pret

Recolta bogată de grâu le aduce venituri mici fermierilor din judeţul Dolj. Grâul românesc este cotat la cel mai mic preţ din ultimii trei ani. Asta îi obligă pe oameni să stea cu grâul în depozite şi să aştepte o redresare a pieţei. Mulţi, însă, sunt forţaţi să vândă, pentru că au datorii de plătit.  

Marin Cioc din comuna Castranova are 200 de hectare şi lucrează încă 200 în arendă. În acest an a cultivat jumătate din suprafaţă cu grâu şi s-a bucurat de o producţie bună, de 3.500 de kilograme la hectar. Îngrijorarea a venit, însă, în momentul în care a văzut preţul de pe piaţă. Iniţial, a depozitat recolta, dar acum este nevoit să o vândă.

„L-am ţinut cât l-am ţinut, dar de acum, luna asta, spre exemplu, la sfârşitul lunii, am rată la bancă. Deci, vrând, nevrând, sunt obligat şi la preţurile astea foarte mici să îl vând, să dau banii la bancă”, spune Marin Cioc, producător agricol

Preţul mic al grâului în România a fost influenţat şi de producţia bună la nivel european, bursa de la Paris anunţând deja o scădere cu 15% pe pieţele internaţionale. Specialiştii îi sfătuiesc pe agricultori să nu vândă decamdată şi să mai aştepte câteva luni.

„Capacitatea de stocare de la nivel naţional, depozitare este undeva la 17 milioane de tone, iar din aceste 17 milioane de tone, 12 milioane sunt în proprietatea acestor mari comercianţi, acestor trederi de cereale şi efectiv cam fac legea, cam au condiţiile să facă legea”, a precizat Aurel Stanciu, directorul Camerei Agricole Dolj

Producătorii agricoli îşi fac deja socotelile privind pierderile cauzate de preţul mic al grâului. Ei cred că Ministerul Agriculturii ar trebui să declanşeze o anchetă privind această situaţie.

„Cred că sunt interesaţi să determine ţăranii şă îşi vândă pământul, văzând că nu-şi acoperă cheltuielile, oamenii sunt nevoiţi să îl vândă”, a mai spus Marin Cioc, producător agricol

Agricultorii nu înţeleg de ce, în situaţia unor preţuri atât de mici la grâu, nu se observă o ieftinire pe piaţă a produselor de panificaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri