Sari la conținut

Accident mortal pe DN19. Două persoane au decedat, alte două au fost transportate la spital

Accident grav în această dimineață pe Drumul Național 19, la intrare în localitatea bihoreană Diosig. Două persoane au murit și alte două sunt sub supraveghere medicalp după ce mașina în care se aflau s-a izbit frontal de un camion care venea, regulamentar din sens opus. Tragedia a fost provocată de șoferul autoturismului, care a încercat să facă o depășire interzisă. Autoritățile au declanșat imediat codul roșu de intervenție.

Accidentul s-a produs în această dimineață în jurul orei 10, pe drumul care leagă localitățile Săcuieni și Diosig. Martorii povestesc că șoferul autoturismului în care se mai aflau trei persoane a forțat o depășire într-o curbă periculoasă. Deși șoseaua era udă, a accelerat și a trecut peste linia continuă ca să depășească o dubiță. A observat prea târziu un autocamion care venea din sens opus.

"Veneau dinspre Săcuieni, au intrat în depășire pe linia continuă. Au vrut să depășească o dubiță și au intrat direct în camion", povesteşte un martor.

"- Când au observat camionul venind din sens opus, probabil au pus frână, au tras volanul spre dreapta, au derapat, dar au ajuns chiar sub autocamion.
- Aveau viteză?
- Cu siguranță nu veneau cu 50. În schimb camionul mergea cu maxim 35-40 de kilometri pe oră", spune Gyula Libor, martor.

_ACCIDENT_DIOSIG_1

Șoferul autocamionului spune că nu a putut face nimic ca să evite impactul: "Eu am trecut nu am mai putut să opresc nici mașina, nici să fac nimic."

"A rezultat decesul a două persoane, în timp ce șoferul și o altă persoană din autoturismul Opel au fost transportate la Spitalul Județean Oradea pentru îngrijiri medicale", a declarat comisarul-șef Marcel Ghirosa, Poliția Rutieră Bihor.

Alexandru Mateoc, medic specialist UPU-SMURD, a precizat că: "şoferul de TIR a refuzat orice examinare sau transport la spital, alte două persoane au fost găsite în stop cardio-respirator, din păcate decedate, în timp ce două victime au fost aduse la spital unde se află acum sub investigații."

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje ale SMURD și ale Ambulanței. Pentru că din mașinile implicate în accident s-a scurs ulei, muncitorii de la CNADNR au aruncat nisip pe asfalt. Circulația pe DN 19 a fost blocată timp de 90 de minute.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Florin Lucuța

Etichete: Digi24 Oradea , smurd , accident , victime , Diosig , AMbulanţa Bihor

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale