Sari la conținut

BASCHET. CSM Oradea, victorie în prelungiri la Pitești, în Top 6

Victorie spectaculoasă pentru CSM CSU Oradea în cea de-a doua etapă a returului grupei 1-6. Baschetbaliştii orădeni au învins în deplasare, după prelungiri, pe BCM U Piteşti, scor 98-93. Asta după ce, cu un minut şi zece secunde înainte de final, gazdele conducea cu şase puncte.

„A fost o victorie foarte plăcută pentru publicul spectator, mai puţin plăcută pentru noi", a comentat Şerban Sere, preşedinte CSM Oradea.

Orădenii au câștigat primul sfert cu 23-17, dar au cedat următoarele două secvenţe. Piteștenii au ajuns să pună 16 puncte între ei și oaspeți și au dat impresia că vor obține prima victorie stagională în companie CSM-ului din Oradea.

Autor a 28 de puncte, Martin Zeno a dat semnalul revenirii ordenilor, care au egalat - 81-81 - în ultimele 20 de secunde de joc. În prelungiri Oradea a reușit victoria care o menține în trena primelor trei clasate.

„A fost o victorie foarte importantă în configurarea finală a clasamentului, dar totodată trebuie să recunoaştem şi să admitem că în sferturile doi şi trei am avut o prestaţie slabă, care, cu asemenea prestaţie nu poţi să emiţi pretenţii să te baţi la titlu", susţine Sere.

CSM CSU Oradea îşi va continua seria deplasărilor, sâmbătă, la Sibiu. Meciul va fi transmis în direct la Digisport, de la ora 17:45.

Redactor: Nicolae Mihalcea
Imagini: Digisport

Pe aceeași temă