CJ Bihor | Salariile au fost votate, noul consilier PSD mai aşteaptă

Data publicării:
sedinta CJ

Continuă suspansul la Consiliul Judeţean Bihor. După şapte absenţe, aleşii PNL au revenit la şedinţele administraţiei judeţene, au votat câteva proiecte, dar nu şi validarea noului consilier al PSD. Liberalii au anunţat că aşteaptă decizia instanţei în cazul contestaţiei introduse de fosta social-democrată Ana Maria Tiron.

Prin votul lor, liberalii au reuşit să blocheze validarea noului consilier propus de PSD, Adrian Szatmari, în locul Anei Maria Tiron. Consilierii PNL susţin că aşteaptă o decizie a instanţei care va judeca o contestaţie depusă de social-democrata exclusă din partid.

"Dacă mâine (miercuri-n.n.) instanţa va stabili că acţiunea doamnei Tiron este neîntemeiată şi îi respinge acţiunea, noi, în prima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean, vom valida consilierul PSD-ului", a promis Ionel Avrigeanu, consilier PNL Bihor.

"Indiferent de ce spune instanţa mâine şi la următoarea şedinţă doamna Tiron tot nu va fi consilier judeţean, pentru că dânsa e dată afară din partid", a precizat Ioan Mang, vicepreşedintele CJ Bihor.

"Noi încercăm să evităm ca începând de mâine să avem 36 de consilieri valizi în Consiliul Judeţean. 35 astăzi şi mâine încă unul validat care se întoarce, 36", a spus Ionel Avrigeanu. Sandor Pasztor , preşedintele CJ Bihor, a completat: "Sunt de acord că la această masă nu trebuie să stea 36 de consilieri, nici nu au cum să fie 36, numai 35."

În schimb, consilierii judeţeni au votat în unanimitate salariile funcţionarilor din Consiliul Judeţean.

"Este foarte important că au trecut în fine salariile personalului de la Consiliul Judeţean şi de la instituţiile subordonate, am reuşit să votăm proiectul Munţii Apuseni şi completările la proiectul strategic şi au rămas în continuare nişte proiecte la care, din anumită încăpăţânare, nu se votează", a declarat preşedintele CJ Bihor.

Consilierii liberali au revenit la şedinţele administraţiei judeţene după şapte absenţe consecutive.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...