Sari la conținut

Colindul, o tradiție aproape uitată

Tradiția spune că în Ajun de Crăciun, colindătorii vestesc venirea pe lumea a fiului lui Dumnezeu.

Costumul popular, voioșia în suflet și bucuria colindului îi încălzesc pe tinerii elevi de la Colegiul „Octavian Goga" din Marghita. An de an, trec prin satele cu ulițe pline de zăpadă. Când tineri de vârsta lor petrec în cluburi, ei cântă versuri vechi de sute de ani. Și o fac din dăruire.

Sergiu Duca - elev

„Colindul e o tradiție pe care românii o transmit din generați în generație, așa că anul acesta generația care o transmite se pare că sunt și eu"

Larisa Contraș - elevă

„Plecam la neamuri de seara până dimineața, mergeam cu colindul la neamuri și era foarte frumos, era o senzație pe care... nu se poate descrie"

Laura Moroșan - elevă

„Ca să duc tradiția mai departe, pentru că s-a cam pierdut în ultimul timp și e păcat să se piardă"

Anca Iacob - profesor de muzică la Colegiul „Octavian Goga" Marghita

„Colindul îl promovăm pentru că este important. În perioada sărbătorilor mergem din casp în casă, din sat în sat, încercăm să vorbim cu bătrânii, ca să ne transmită la rândul lor ce a fost mai demult și încercăm să facem o gamă largă de colinde. Să le introducem într-un album sau o culegere de cântece"

Colindătorii fac primul popas în Casa Domnului, unde lumea se adună să asculte cântecele de sărbători. Cântece care umplu sufletele de nostalgie și încântă ascultătorii. Tradiția bisericii ortodoxe laudă colindul românesc, creație care stă la rang de cinste.

Răzvan Rogoz - preot paroh în Satu Barbă

„Puține popoare din lume au însoțit minunea venirii fiului lui Dumnezeu cu o îmbrățișare atât de caldă și duioasă și au exprimat att de bogat în forme artistice, cum a făcut-o poporul român"

Periplul tinerilor continuă pe ulițele satului parcă scos dintr-o poveste de iarnă. Casele își deschid portile ca să-i primească pe colindători, veseli că pot să aducă oamenilor cântecele vechi despre nașterea Domnului.

Cu trecerea timpului tot mai puțini dintre tinerii satului mai păstrează tradiția colindului. Aşa că venirea tocmai din oraş a colindătorilor îi bucură pe săteni, iar pe tineri îi umple de mândrie. Au reușit ca și în acest ajun să nu moară spiritul popular românesc al colindătorilor.

Etichete: traditie , Craciun , Digi24 Oradea , colinde , colindatori , ajun

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale