La muncă, în zi de sărbătoare. Poliţiştii, ambulanţierii şi vatmanii au lucrat de Sfânta Maria

Data publicării:
BETA zi de lucru

Angajaţii societăţii orădene de transport în comun lucrează astăzi după un program de duminică. La datorie sunt prezenţi 20 de vatmani.

"Este o zi mare, Adormirea Maicii Domnului, dar noi trebuie să asigurăm o continuitate tot timpul", spune Virgil Lascu, vatman.

Nici ambulanţele nu şi-au luat zi liberă. Medicii şi asistentele lucrează în efectiv complet, după programul obişnuit.

"Fiind în ture, lucrăm la foc automat, cum se spune. Sâmbătă, duminică, sărbători, sigur că da. Toată lumea este pe baricade", confirmă Laszlo Gencsi, asistent la Ambulanţa Bihor.

585 de poliţiştii sunt prezenţi în acest weekend prelungit în jurul lăcașelor de cult, în locurile unde au loc manifestări culturale ori pe şosele.

"Mulţi dintre participanţii la trafic conduc distanţe foarte lungi şi nu ţin cont de oboseală. Acest fenomen este mai accentuat dimineaţa la primele ore, de la 7 până pe la 9, după care traficul se aglomerează şi stăm doar la supraveghere", a menţionat comisarul-şef Silviu Popa, de la Poliţia Rutieră Bihor.

Liniştea şi ordinea publică vor fi asigurate în aceste zile de peste 100 de jandarmi bihoreni.

Reporter: Orsolya Nagy
Operator: Gábor Szilágyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde sunt montate camerele ANPR pentru rovinietă în România. Harta şoselelor pe care poţi fi amendat
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hayden Panettiere și-a iubit enorm fiica, dar a luat cea mai dureroasă decizie din viața ei. De ce renunțase...
Adevarul
Motorina s-a ieftinit la pompă. Cât costă astăzi în București și cât economisești la un plin. Unde poți...
Newsweek
31 de miliarde lipsă la bugetul de pensii și ajutoare sociale în 2026. Se mai pot indexa pensiile?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...