MARAMUREŞ. Bani pentru drumurile afectate de inundații

Data publicării:
inundatie vartej shutterstock_1126400813
Foto: Shutterstock

Aproape 2,5 milioane lei a primit Maramureşul de la Guvern pentru mai multe drumuri județene afectate de inundațiile din luna iunie. În total, şase porțiuni de şosea în lungime totală de aproximativ 13 kilometri vor beneficia, în perioada următoare, de reparații capitale.

Printre ele se numără și un sector în lungime de 400 metri de pe Drumul Judeţean 109U Cavnic-Băiuț, avariat în martie ca urmare a deversării de ape de la mina Băiuț.

"Suma de 2.405.000 de lei a fost alocată județului Maramureș. Vorbim de circa 13 kilometri de drumuri județene. De asemenea, vorbim de refacerea unor ziduri de sprijin, decolmatare de șanțuri, degajarea unor versanți, desfundări de podețe, precum și montarea de pietruiri cu piatră, refacere zid de sprijin, precum și înlocuirea de parapeți care au fost distruși în urma evenimentelor hidrometeorologice", a precizat Vasile Moldovan, prefectul județului Maramureș.

În total, la nivelul întregii țări, Guvernul a alocat peste 100 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii locale afectată de calamităţile naturale produse în perioada martie-iulie 2018.

Redactor: Izabela Jurasko

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri