Patru medici din Bihor au renunţat la salariile de mii de euro din străinătate şi s-au întors acasă. Află de ce au făcut-o!

Data publicării:
spital judetean Oradea

Renata Zahu este medic specialist în radioterapie şi anul trecut a lucrat în două spitale din Anglia. Spune că sistemul sanitar de Regatul Unit este mult mai organizat decât în România, iar medicii se pot ocupa mai mult de pacienţi. A câştigat bani frumoşi în această perioadă, dar a decis să se întoarcă acasă.

"Este foarte greu când eşti într-o ţară străină: nu prea ai prieteni, nu ai familie - te gândeşti de două ori la câştigul salarial. Pui pe partea cealaltă a balanţei respectiv familia, prietenii de acasă", spune Renata.

În plus, investiţiile din ultimii ani făcute în spitalele din Bihor îi motivează pe unii medici să rămână acasă.

"Unul dintre motivele pentru care am venit în Oradea este construcţia acestui centru de oncologie, care oferă condiţii similare celor din străinătate", explică Renata Zahu.

Şefii din sistemul sanitar le mai oferă un motiv medicilor să rămână sau să revină în ţară: "sperăm ca, odată cu instituirea remunerării diferenţiate a medicilor, să-i convingem să nu mai meargă în străinătate", spune doctorul Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean din Oradea.

Reîntoarcerea celor patru medici reprezintă un caz rar în România ultimilor ani. De la începutul lui 2012 până acum, peste o sută de medici din Bihor au plecat să muncească în spitalele din Europa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri