Peste 4000 de turişti sunt aşteptaţi de sărbătorile de iarnă la Mănăstirea Bârsana

Data publicării:
barsana 241214

Dacă de obicei curtea Mănăstirii Bârsana e cuprinsă de o linişte aparte, de Crăciun va deveni de nerecunoscut. Pe poartă lăcaşului de cult vor intra din Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează peste patru mii de turişti. Nici vorba de forfota sau înghesuială, pentru că la mănăstire se vor auzi în fiecare zi doar colinde.

Cel mai frumos va fi în seară de Crăciun, când localnicii vor veni la colindat. La rândul lor vor fi răsplătiţi de măicuţe cu o cântare specifică sărbătorii. Mai răsfăţaţi vor fi copiii.

"Cei de pe Valea Izei, cu mic, cu mare, vin imbrăcaţi în costumele acestea populare, tradiţionale, participă la Sfânta Slujbă aici, în interiorul bisericii Mănăstirii Bârsana şi pe urmă, după această slujbă, bineînţeles, la cei mititei se împart punguţele cu daruri", explică monahia Pavelida Coteţ, muzeograful Mănăstirii Bârsana.

A două zi, după slujba specială de Crăciun, se vor servi bucatele preparate de cele zece măicuţe care slujesc la mănăstire. Mese speciale se vor organiza şi la casele locuitorilor de pe Valea Izei, unde pregătirile s-au făcut din timp.
Doamna Ileana are o pensiune situată la doar 4 kilometri de biserică. Amplasarea e doar unul dintre motivele pentru care nu duce lipsă de turişti. De 14 ani de când a deschis pensiunea, camerele, amenajate tradiţional, cu cergi, ştergare şi blide, aşa cum erau odinioară, îi sunt mereu pline. Ospitalitatea i-a adus în casă şi persoane foarte cunoscute, cum e fostul portar de fotbal Helmuth Duckadam.

"Datorită Mănăstirii Bârsana foarte mulţi turişti ne calcă pragul, pentru că acolo nu sunt destule locuri de cazare şi atunci vin şi la pensiunile noastre din Bârsana", spune Ileana Bârsan, administratorul unui pensiuni.

Pe lângă reîntoarcerea la tradiţii, pelerinii care aleg să petreacă vacanţă de iarnă în zonă au ocazia să simtă partea spirituală a sărbătorilor.

"Pe lângă renumele pe care l-a primit în toată lumea reprezintă un loc de lăcaş pentru turiştii care vin aici după un an de zile să se reîncarce sufleteşte", susţine Teodor Ştefanca, viceprimarul comunei Bârsana.

"Ar trebui să ne gândim cum să îi mulţumim lui Dumnezeu. Am putea spune că nu avem cum să aducem daruri materiale, aşa cum au adus magii: aur, smirnă şi tămâie. Însă, am putea să îi aducem aurul credinţei, tămâia rugăciunii, ca şi mulţumire adusă din partea noastră lui Dumnezeu, şi smirnă", încheie muzeograful Mănăstirii Bârsana.

Mănăstirea Bârsana are o capacitate de aproape 100 de locuri de cazare. Acestea sunt completate de pensiunile din comună, unde închirierea unei camere, la care se adaugă cele trei mese, costă până la 150 de lei pe zi de persoană.

Reporter: Diana Grad
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri