Sari la conținut
News Alert

Sute de incendii de vegetaţie uscată într-un singur an, în Bihor

Nu mai puţin de 275 de incendii de vegetaţie uscată au fost semnalate pe parcursul anului trecut în Bihor. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului scăpat de sub control de către proprietarii care au încercat să-şi cureţe astfel terenurile pentru lucrările agricole.

Numărul acestor cazuri a crescut de la an la an, arată o statistică a ISU Crişana. În 2016 au fost 54 de astfel de incendii, iar în urmă cu cinci ani s-au înregistrat puţin peste 100.

Cel mai mare pericol în cazul incendiilor de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţei faţă de locuinţe, depozite, păduri ori conducte. Din acest motiv, pompierii avertizează că arderea vegetaţiei uscate este strict interzisă.

"Arderea vegetaţiei uscate fără respectarea normelor de apărarea împotriva incendiilor se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare cu sancţiuni cuprinse între 1.000 şi 2500 de lei. Arderea vegetaţiei uscate este strict interzisă. Aceasta se poate realiza numai dacă se impune ca măsură de carantină fitosanitară, după obţinerea acceptului de la APM, respectiv a permisului de lucru cu focul", a declarat maiorul Camelia Roșca, purtãtorul de cuvânt al ISU Crișana.

Redactor: Adrian Laboș
Operator: Constantin Gheorghiță