Sari la conținut

Aradul, în nuanțe ruginii



De când au fost instalate sistemele de irigat, nimeni nu s-a îngrijit de curăţenia mobilierului urban sau de aspectul copacilor ce intră în raza de acţiune a stropitorilor, astfel că acum orice intervenţie ar putea fi tardivă.

„Aceste depuneri s-au acumulat pe parcursul a aproximativ trei ani şi ar fi fost mult mai simplu de îndepărtat dacă operaţiunea s-ar fi desfăşurat treptat. Acum însă dacă totuşi se va încerca curăţirea acestor suprafeţe există riscul ca ele să fie deteriorate” - Dan Codre, reporter Digi24 Timișoara.

Pentru a îndepărta depunerile de fier Compania de Transport Public din Arad se foloseşte de o soluţie de apă cu oţet. Rețeta însă nu poate fi aplicată decât pe acele tramvaie care sunt protejate cu folii de plastic, pentru că acidul acetic este dăunător pentru vopsea.

„Apa conţine oxid de fier şi în această situaţie suntem nevoiţi periodic să adăugăm... adică să-l spălăm efectiv cu o soluţie acidă”, explică Petru Cuvineanu, directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad.

Şi dacă s-ar găsi totuşi o soluţie miraculoasă, care să îndepărteze fierul de pe mobilierul urban tot nu e clar cine ar trebui să o aplice. Teoretic, operaţiunea ar cădea în sarcina celor 7 firme care întreţin spaţiul verde. Practic, însă, nimeni nu a văzut niciodată vreun muncitor care să spele fierul depus. 

„[Aţi văzut vreodată pe cineva să cureţe fierul de pe stâlpi?] Nu, nu, nu. Sunt de 30 de ani în Arad aici dar niciodată, nu”, susține un arădean.

Ar trebui curăţate şi ar trebui îngrijit tot spaţiul public, nu? Doar plătim impozite!”, susține un alt locuitor al orașului.

„[Ce spui, cum arată pomii şi mobilierul urban?] Toate s-au făcut roşii. Da. Ar trebui curăţate. [Cine crezi că ar trebui să facă asta?] Primăria”, adaugă un alt arădean.

„Când s-a realizat sistemul de irigaţii s-a luat în considerare şi altă apă care să nu conţină atâta fier? Nu există altă soluţie tehnică pentru sursa de apă”, precizează Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.

Sistemul de irigaţii pentru spaţiile verzi din Arad a fost realizat în 2013 de o firmă din Bucureşti care a încasat pentru lucrare aproximativ 6 milioane de lei. Soluţia irigării spaţiilor verzi cu apă din foraje a fost aleasă pentru că asigura un cost mai redus de întreţinere. Nu şi pe termen lung se pare.

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs

 

 

Etichete: bani , timisoara , digi24 , arad , apa , centru , stalpi , fier , nuante , rugina , stropitori , borna

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale