"Kilometri" de licitații și contestații, nu de autostrăzi în vestul țării

Data publicării:
autostrada 00



Pământ bătătorit acoperit cu pietriș: acesta este stadiul la care va rămâne șantierul pe tronsonul de autostradă dintre Nădlac și Arad,
asta pentru că ultimul câștigător anunțat de CNADNR a fost contestat, iar organizarea unei noi licitații ar putea dura și jumatate de an.

Licitaţia a fost câștigată de firma Astaldi, cea care a realizat și tronsonul dintre Arad și Timișoara. Anunțul că lucrările vor fi făcute de italieni a venit imediat după ce președintele țării a criticat stadiul șoselei rapide. Niciun utilaj nu a ajuns însă pe șantier. La Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor au fost depuse două contestații cu privire la rezultatul procedurii, de către Asocierea Porr Construct SRL - Porr Bau GmbH și de către Asocierea CCCF Drumuri și Poduri Timișoara SRL - SCT SA - Luca Way SRL. În acest moment contestația se află pe rolul CNSC.

 

La fel s-a întâmplat și cu o altă șosea rapidă din vestul țării - lotul 2 al autostrăzii dintre Timișoara și Lugoj. Problema e că atât de multe licitații și contestații au fost încât și drumarii le-au pierdut șirul, iar ultimul câștigător a fost și el contestat, astfel că prea curând aici nu își va face simțită prezența nicio firma de construcții.

Săptămâna trecută, în urma celei de-a cincea licitații, o asociere italiană ar fi trebuit să se ocupe de construirea celor 20 de kilometri de autostradă. "Asocierea Selina SRL - Doprastav - Sodii Construcții SRL a depus o nouă contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. În acest moment, contestația se află pe rolul CNSC.

Șoferii sunt prinși la mijloc: ”Ne arde! Pe toţi ne afectează”, ”Să avem autostrada spre București în primul rând, dar în același timp poate e mai bine să nu avem”, ”Pe care nu afectează? Toată lumea ar vrea să avem autostrăzi”, ”Nepoții”. - Nepoții vor circula pe autostradă? ”Da”.

În acest moment, doar pe două tronsoane se mai lucrează. E vorba de lotul Pecica-Nădlac și lotul 1 al tronsonului Lugoj-Deva. În rest, șoferii circulă pe cei 32,5 kilometri de autostradă dintre Arad și Timișoara, și pe cei 9,5 kilometri dintre Timișoara și Lugoj.



Circulaţie grea, în lipsa autostrăzilor: localităţi sufocate zilnic de mii de maşini şi ore pierdute de şoferi

Licitaţiile constestate şi lipsa autostrăzilor înseamnă localităţi sufocate zilnic de mii de maşini şi ore pierdute de şoferi în aglomeraţia de pe drumurile naţionale. Deci circulaţia între puţinele autostrăzi din vestul ţării necesită... mult calm.

E nevoie de un poliţist ca traficul în oraşul Recaş să fie ţinut, cât de cât, sub control. Drumul naţional ce leagă autostrada Arad-Timişoara de viitoarea şosea rapidă Lugoj-Deva trece prin localitate şi este tranzitat zilnic de mii de maşini.

Chiar daca șoseaua e impecabilă, șoferii au nevoie de aproximativ o oră pentru a străbate cei 30 de km de drum național până la Lugoj, asta pentru că prin cele opt localități pe care le traversează, mașinile șoferilor mai mult stau decât să înainteze.

De aglomeraţia din trafic se plâng atât localnicii, cât şi cei aflaţi în tranzit: ”Traficul este mizer. Trebuie făcute centuri noi. Autoritățile trebuie să se aplece mai mult asupra oamenilor”, ”Sincer, ne-ar trebui o autostradă. Se circulă destul de greu, in special în Recas, în dreptul trecerii de pietoni”, ”Câteodată stau și câte 10 minute. Tiruri, circulație”.

Situația este similară la câțiva kilometri distanță, la Belinț, acolo unde primul tronson din autostrada Lugoj - Deva este aproape să fie inaugurat. Vorbim de doar 27 de kilometri, pentru că pe celelalte loturi nu s-a făcut nimic. Ca atare, vor, nu vor, şoferii revin tot pe drumul național pentru a ajunge la Deva: ”Tot lucru românesc”.

Autoritățile sunt optimiste şi estimează că până în 2016, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Arad până la Deva.

reporter: Gerhald Ernst / Doru Iacob
operator: Tiberiu Alasu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri