Legumele autohtone le bat la prețuri și gust pe cele din import. Numai că sunt puține!

Data publicării:
legume colaj

Cristian Peşteanu a accesat finanţare europeană pentru a construi o seră ce se întinde pe un hectar întreg şi care poate produce legume tot timpul anului. Pentru că importatorii domină piaţa, şi-a propus să contraatace cu produse tratate foarte puțin şi la fel de aspectoase precum cele de import: ”Ori de câte ori le-am spus "la Iecea Mare", nu prea le vine să creadă. Dar, clientul care ia o dată, se întoarce. Este un produs diferit. Vorbim de miros, de gust. E adevărat, calitativ, nefolosind foarte multe chimicale, nu le poți controla. Dar, sperăm ca asta să fie în avantajul nostru”.

În piaţă, timişorenii se uită la preţ, dar se uită mai mult la calitate: ”Prețurile... așa și așa. La pensia noastă mică”, - Dumneavoastră preferați legumele autohtone sau cele de import?, ”Mai mult cele autohtone, pentru că sunt de la țară”, ”Mi se pare că sunt mai gustoase”.

Responsabilii pieţelor spun că ponderea produselor autohtone este foarte mică, mai ales în această perioadă. Deocamdată, se pot cumpăra legături de ceapă verde și spanac, iar varza şi cartofii româneşti sunt din producţia de anul trecut. Prețurile diferă de la un producător la altul, iar diferențele încep la 20 de bani și ajung chiar și la peste 2 lei.

”Dacă am face o comparație, la prețuri, normal că produsele noastre sunt mai ieftine decât produsele care vin din import. Dar, vedeți că ponderea este și mică”, afirmă Victor Ştefan, director general al Pieţe S.A. Timişoara.

Cei care râvnesc și la alte legume și fructe proaspete, românești, mai au însă de așteptat aproximativ o lună.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri