Probă de foc în școli: 35 de grade în sălile de clase

Data publicării:
canicula scoala



Aparatele de climatizare nu pot fi instalate în sălile de clase pentru că multe școli își desfășoară activitatea în clădiri istorice.
Este și cazul Colegiului Național „C.D. Loga" și al Liceului Pedagogic „Carmen Sylva" din Timișoara, unde legea interzice asemenea lucrări.

„Îmi iau la mine apa rece și-mi mai iau câteodata doze de suc de la magazin", „Deschid geamul, mai stau pe geam. Mai îmi cumpar sucuri reci, mai îmi fac vânt cu evantaie, cărți", ne spun școlarii cu care a vorbit echipa Digi24 Timișoara.

Conducerile școlilor fac tot ce pot să le ușureze copiilor șederea la școală.

Elena Jebelean, director adjunct la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva" Timișoara, ne spune că „există apă la care elevii au acces, este apă filtrată, atât rece, cât si caldă, dar în principiu în perioada asta se foloseste apa rece". Mariea Ștefan, director la Colegiul National „C.D. Loga" Timișoara, ne anunță că „alte posibilități, moderne, de climatizare a spațiilor, ne sunt inaccesibile"

Oricum, medicii nu recomandă folosirea aparatelor de aer condiționat, mai ales în școli.

Mihai Grecu, șeful Unității de Primire Urgențe Timișoara, atrage atenția prin intermediul Digi24 Timișoara: „Se mai acumulează și umezeală, și praf, iar atunci aerul condiționat vine să vehiculeze aceste microorganisme, împrăștiindu-le în toată încăperea și terminând cu expunerea directă la jetul de aer rece".

Singura veste bună este că vacanța bate la ușă, iar elevii mai au de suportat căldura, în clase, doar săptamâna aceasta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri