Rezultate finale la alegeri

Data publicării:
n0630 20rezultate 20finale 20in 20timis 20111212-38094

În colegiul 1 Camera Deputaţilor timişorenii au ales continuitatea. Horia Cristian din partea USL a strâns peste 60% din sufragii. Colegiul 2 a fost adjudecat de viceprimarul oraşului, Sorin Grindeanu, cu un comfortabil scor de 58,90 de procente. Colegiul 3, cel mai disputat a adus şi aici o victorie a USL. Maria Grapini merge pentru prima data în Parlament cu 55,91% dintre sufragii. Cu un scor asemănător, de 55,90%, şi-a asigurat locul în Camera Deputaţilor şi Ion Răducanu, de asemenea reprezentant al USL.

În Colegiul de deputat 5 din Timiş, din zona Sânnicolau Mare niciun candidat nu a obșinut peste 50+1 % din sufragii. Redistribuirea va decide dacă Alin Popoviciu va continua să reprezinte zona în PArlament, după ce a obținut 27.57%

Cel mai tânăr candidat al USL, preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Timiş, Cătălin Tiuch şi-a început lupta cu o victorie. Nu mai puţin de 55,17% din voturi a reuşit să strângă şi să îl învingă pe veteranul politicii Valeriu Tabără.

În colegiul 7, Sorin Stragea rămâne în Parlament după ce a obţinut peste 57 de procente. Peste 53% a obţinut şi Petru Andea în colegiul 8 din judeţ. Dorel Covaci îşi continua activitatea în Camera Deputaţilor şi îi reprezintă pe alegătorii din colegiul 9 după ce a strâns 62,07% din voturi.

Colegiul 10 Deta a fost câştigat USL prin Gheorghe Ciobanu, care, la alegerile din 2008, a intrat în Parlament pe listele PDL.

Colegiul 1 senatorial a fost câştigat de Ben-Oni Ardelean cu 62,02% din voturi. Tot din partea USL, Petru Ehegartner merge în Parlament cu 60,09%. Conform numărătorii paralele, dar şi rezultatelor parţiale Colegiul 3 Senat unde a candidat chiar preşedintele PDL Vasile Blaga a fost adjudecat de contracandidatul său, Matei Suciu, după ce a strâns 53,53 de procente.

Cea mai categorică victiorie în Timiş a fost cea din colegiul 4 Senat. Actualul senator, Ilie Sârbu, din partea USL, a reuşit să îşi recâştige colegiul cu 61% din voturi.

În total la Camera Deputaţilor Uniunea social liberală a adunat 56,28 dintre sufragii, dublu faţă de Alianţa România Dreaptă care a strâns numai 20,79.

Dacă vorbin despre Senat aici candidaţii USL a obţinut 59,29 % dintre voturi, iar candidaţii ARD numai 21,47.

La ambele camere numărul de voturi total exprimate ajunge la aproape 200.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri