Mulți candidați, puțini examinatori

Data publicării:
15 scoala auto

Foarte mulți solicitanți, puțini examinatori. În județul Hunedoara sunt sute de persoane programate să susțină proba de traseu pentru obținerea permisului auto. Pentru că în județ mai sunt doar 2 examinatori, programările sunt făcute deja până în luna martie. Pentru a mai reduce din perioada lungă de așteptare până la susținerea probei practice, autoritățile organizează serii de examene și sâmbăta.

 

Proba de traseu programată sâmbăta pare să fie singura soluție pentru a mai reduce timpul de așteptare pentru cei care vor să devină șoferi.

(Reporter: de cât timp aștepți să dai această probă de traseu?) ”De aproximativ 2 luni.” (Reporter: Ai fost programat și nu au fost examinatori, sau ce s-a întâmplat?) ”Da, a fost timpul foarte lung de așteptare”, spune un cursant.

”Trebuia să aștept mai mult timp, până în data de 5 martie, dar prin intermediul unei reprogramări am reușit să dau această sâmbătă examenul”, a declarat alt concurent.

Instructorii auto spun, la rândul lor, că perioada mare de așteptare între proba teoretică și cea practică nu este deloc în avantajul cursant.

”Între perioada de trecere a examenului teoretic și proba practică se întinde pe foarte mult, o distanță foarte mare, asta înseamnă că cursantul își termină orele obligatorii pe care trebuie să le facă și în perioada asta efectiv pierde din îndemânare, fiind obligat săracul să vină să facă ore suplimentare”, a declarat Paul Lupea, instructor auto.

În județul Hunedoara mai sunt doar 5 examinatori auto, dintre care 2 în Deva, după ce anul trecut mai mulți polițiști au ieșit din sistem. În mod normal, în fiecare zi a săptămânii sunt programați în jur de 40 de candidați pentru proba practică. Sâmbăta însă numărul maxim este de 26 de candidați.

 ”Și sâmbăta, tot să-i aducem mai devreme pe ceilalți candidați care sunt programați mai târziu”, a declarat Larențiu Stancu, examinator.

”Din păcate am ajuns și ne-am întins până în luna martie. Mai organizăm câte o sâmbătă de examinare, din păcate sunt puțini examinatori, spune Ovidiu Martin, examinato.

În Deva sunt autorizate 8 școli de șoferi care au minimum 40 de cursanți în fiecare serie. Rata de promovare a examenului de obținere a permisului auto categoria B este de peste 60% la nivelul județului Hunedoara.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș>

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri