SCM Poli | Ultimele verificări ale iernii

Data publicării:
amicale scm poli
Handbaliștii de la SCM Politehnica vor disputa, mâine și poimâine, ultimele două partide amicale dinaintea reluării competițiilor oficiale. Alb-violeții vor evolua, tot în sala „Constantin Jude", în compania unei vechi rivale, fosta campioană națională Minaur Baia Mare, ajunsă însă din cauza problemelor financiare în eșalonul secund, acolo unde este lider în seria de vest.

„Baia Mare are și ea o echipă bună, care aleargă mult și care are în componență câțiva jucători buni, mai ales cei tineri. Cred că e o nouă bună oportunitate pentru noi, pentru a vedea ce mai avem de reparat, la ce mai trebuie să muncim pentru a fi pregătiți așa cum se cuvine pentru duelul cu Turda”, spune Marko Simovic, de la SCM Poli.

Primul transfer al sezonului pentru bănățeni, inter-ul dreapta din Muntenegru este unul dintre cei mai în formă jucători ai violeților în această perioadă. Fostul la CSM București, Simoivc spune că se simte bine la Timișoara, dar recunoaște că așteaptă mai mult atât de la el, cât și de la echipă.

„La început mi-a fost destul de greu, pentru că era o echipă nouă, cu jucători împreună cu care mai jucasem, dar și cu unii cu care nu am mai făcut-o. În acest moment, pot spune că nu sunt chiar la punctul maxim al potențialului meu, pentru că e o perioadă grea din pregătire, dar la reluarea campionatului, atât eu, cât și echipa mea vom arăta din ce în mai bine”, continuă Simovic.

Primul meci cu Minaur Baia Mare are loc mâine, de la ora 17:00, iar revanșa e programată joi dimineață, de la ora 11:00

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri