Sari la conținut

Cele mai grave probleme ale Republicii Moldova: depopularea și dependența energetică de Rusia

Cele mai grave două probleme ale Republicii Moldova, în acest moment, sunt depopularea şi dependenţa energetică masivă de Federaţia Rusă. Scandalurile de corupţie, inclusiv dispariţia fără urmă a unui miliard de dolari din trei bănci, paralizează dezvoltarea economică. Iar sărăcia şi nesiguranţa zilei de mâine au făcut ca o treime din populaţia Republicii Moldova, adică 1,5 milioane din 3 milioane şi jumătate de locuitori, să plece în Occident sau în Rusia. Or, fuga basarabenilor din ţara lor are urmări inclusiv pentru România.

Diverse surse autorizate - Naţiunile Unite, Banca Mondială, Enciplopedia Britanică - spun că populaţia Republicii Moldova numără între 3,3 şi 4 milioane de locuitori. Datele oficiale de la Chişinău vorbesc despre un număr - fără Transnistria - de 3,5 milioane de cetăţeni - în scădere continuă de 24 de ani.

Peste o treime din populaţia Republicii Moldova a emigrat în ultimii 10 ani. Exodul este unul dintre cele mai mari din lume, în vreme de pace. Ca şi în România, plecarea personalului medical a atins de mult cota de avarie stabilită de Naţiunile Unite.

Mulţi profesori şi lucrători calificaţi din varii domenii renunţă la carierele pentru care s-au pregătit şi muncesc orice altceva în Occident pentru venituri mai mari. Venitul anual pe cap de locuitor în Moldova este foarte mic, de sub 2.000 de euro.

Jocul cifrelor demografice continuă la Institutul pentru Iniţiative Strategice, un ONG care îşi propune proiecte concrete, lipsite de orice părtinire politică. Scăderea populaţiei, spune directorul executiv, Vlad Kulminski, se aproprie de 40 de procente.

Peste jumătate de milion de oameni lucrează şi în Federaţia Rusă, mai ales în metropolele Moscova şi Sankt Petersburg. Cauza este legată de incapacitatea statului moldovean de a oferi servicii de sănătate, educaţie, transport, locuri de muncă.

Cred că migrația a atins un volum critic pentru perspectiva de dezvoltare a Moldovei. Toți tinerii de mult au plecat. Dacă ești o persoană cât de cât deșteaptă poti să câștigi o bursă şi foarte puțină lume revine în Moldova. Dar acum a început migrația clasei mijlocii, de business, care de fapt ar trebui să fie un fel de bază a creșterii economice”, spune Vlad Kulminski, Institutul pentru Inițiative Strategice.

Vladimir Dodon, inginer cadastral, din comuna Sadova, raionul Călăraşi, a lucrat în Spania vreme de 10 ani. S-a întors să aibă grijă de rudele mai în vârstă. Între timp a provocat o adevărată dezbatere în localizate adunând peste 800 de semnături pentru o declaraţie de Unire. Vrea să rămână în Basarabia, îşi înfruntă colegii refractari Unirii cu România din Consiliul Local, dar fiul şi fiica, oameni cu studii finalizate, au rămas în Occident şi nu intenţionează să revină.

Am făcut o regruprare familială. Soţia, directoare de şcoală aici în Sadova, am scos-o, copiii tot, şi am plecat. Fiica s-a întors în Republică, a terminat Academia de Studii Economice Turismul, băiatul lucrează în Strasbourg. Fiica - la noi nu sunt recunoscute diplomele de Uniunea Europeană - şi ne-am chinuit trei ani de zile cu diplomele, am trimis documentele, cu traducerile, suntem în Alicante, şi i s-a dat voie să dea nişte examene - turismul Spaniei, engleza şi germană. Acum le-a dat, a terminat, şi mai are nişte cursuri, nu ştiu ce, şi gata. (Va rămâne în Spania?) Cred că da, dar aici nu e trăit. Pentru trăit, pentru tineret, nu e.  Toţi au plecat. Erau 960 de copii, acum sunt 146-150 de copii din care jumătate sunt veniţi. Avem aici câteva întreprinderi de lăzi de lemn”, spune Vladimir Dodon, inginer cadastral.

Floarea naţiunii cândva a fost nimicită de teroare şi de sisteme, ştim noi de cine, dar acum floarea naţiunii a plecat peste hotare că ei au înţeles că nu mai au la ce sta aici. Am rămas numai cei bătrâni, mai săraci, pedagogii care nu au mai avut bani să-şi facă documentele necesare pentru a emigra. Luptăm, noi trăim la minim. Noi avem numai ce e strict necesar. Eu nu am de exemplu rezervă de bani să dăruiesc la un nepot, copiiilor, noi numai ce cheltuim astăzi. Salariul e unicul meu venit şi pensia. Dacă mi-ar permite pensia aş putea să merg în excursii, că am paşaport românesc, să mă duc măcar până în România să văd monumentul lui Ştefan cel Mare, dar noi nu avem. Noi nu avem bani. Numai de la lună la lună”, mărturisește Iraida Cechin, profesoară.

Maria, fost maistru într-o fabrică de textile este pensionară şi locuieşte în oraşul Bălţi, al doilea cel mai mare oraş din Republica Moldova.

„Viaţa este foarte grea - pensii mici, produsele sunt scumpe, hainele scumpe. Uitati-vă în ce hal arăt eu, uitaţi-vă cum sunt îmbrăcată. Cineva ar trebui să ne bage în seamă şi pe noi pensionarii. Totul este scump, atât de scump! Medicamentele sunt foarte scumpe, suntem umiliţi”, spune Maria Nicolaeva, fost maistru textilist.

Viorica Barbălată este învăţătoare în comuna Bardar, o comună unde Consiliul Local a adoptat în unanimitate o declaraţie simbolică de Unire cu România. Soţul ei lucrează de mulţi ani la Bucureşti. Iar învăţătoarea vede în clasă, la elevii ei, efectele multiplicate situaţiei de acasă. Absenţa părinţilor înseamnă pentru copii o permanentă suferinţă. Indiferent dacă acasă vorbesc română sau rusă.

Chiar am copil în clasă unde ambii părinţi sunt plecaţi. E foarte greu ... când ating problema mamei dintr-o dată vin lacrimile. E dureros când o fetiţă rămâne singură acasă doar cu bunica şi când problemele pe care le are ea trebuie să i le spună doar mamei. Deci e dureros şi pentru mine, că suntem în aceeaşi problemă şi a mea, soţul e plecat”, spune Viorica Barbălată, învățătoare.

Aveţi elevi cu părinţi plecaţi în străinătate? Da, din păcate, da, avem. De ce spuneţi din păcate? Când familia este alături de copil mai ales la vârsta fragedă. Familia trebuie să fie întregită pentru a ajuta la dezvoltarea copilului. Atât mama cât şi tata trebuie să fie lângă copil, trebuie să ştie prin ce trece copilul. Copilul cui mai bine se deschide? Mami şi tati decât bunica care a trăit în altă perioadă, care alte principii de viaţă, diferite de ale noastre. Cum şi noi am fost diferiţi de părinţii noştri, suntem generaţii diferite”, afirmă Alina Plugaru, profesoară.

Spre deosebire de România, unde traumele anilor '80 sunt mai pregnante, în Basarabia tranziţia a lăsat urme extrem de dureroase. Situaţia a fost atât de gravă încât statul a fost nevoit să organizeze un fel troc cu cetăţenii ca să le ofere ceva în loc de salariile pe care nu le putea plăti. Aşa au ajuns basarabenii să vândă tot felul de lucruri de la tricouri şi elastic, la veioze şi bibelori, inclusiv în pieţele din România.

Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, cel mai rău a fost că a existat o clasă conducătoare de oameni gospodari, capabili să păstreze ţara, statalitatea , capabili să creeze un stat independent. Toţi se bucurau de libertate şi se gândeau numai la partea materială. Era o perioadă foarte grea. Părinţii mei erau ingineri la o uzină din industria aerospaţială sovietică şi şi-au dat seama, vedeau cum toţi furau de acolo. Doar ambiţiile personale contau atunci. Şi acum la fel, cu oligarhii noştri, cu elita noastră. Nu s-a format încă o clasă care să înţeleagă că a fi politician nu înseamnă să îţi rezolvi problemele personale, ci să ai grijă, să te sacrifici pentru alţii, pentru popor. Până acum egoismul a prevalat”, povestește Elena Pahomova, Comisia Mass-Media Președinție.

Aceste situaţii îi fac pe mulţi să regrete stabilitatea din perioada sovietică. Mai ales că Republica Socialistă Sovietică Moldovenească nu a trecut prin experienţa penuriei alimentare cum s-a întâmplat în vremea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu în România. Or, în anii '90 revenirea la proprietatea individuală în agricultură, în lipsa subvenţiilor de tip european, a avut multe efecte secundare.

Rusia era un elefant. Noi eram un ţântar. Iaca 51% din vinuri din Rusia erau din Moldova. Programul pământ. Mie îmi plăcea cum era pe câmpuri. La noi era în partea aceea 1.500 de tone de poame dădea o brigadă. Acum 1.500 de tone de poame dau patru raioane. Mergeai pe marginea drumului vedeai flori puse, o plăcere. Şi ne-o încurcat ajutorul din exterior. Programul Pământ a început de la o schemă. Vrei pământ, poftim pământ, dar începând de la o margine”, spune Petre Aghenie, om de afaceri.

Dar spre deosebire de Chişinău, Bucureştiul a încheiat tranziţia. Iar fondurile europene - administrate încă precar - au început să facă diferenţa în standardul de viaţă al oamenilor obişnuiţi.