RAPORT DE ȚARĂ. Dovezile arheologice arată că Vasluiul ar fi fost locuit încă din paleolitic

Data publicării:
vaslui-1

Vechiul târg capătă importanță datorită amplasării strategice la confluența râurilor Bârlad, Vasluieţ și Racova. Devine reședință domnească dupa moartea lui Alexandru cel Bun, iar mai târziu, în timpul lui Ștefan cel Mare, ajunge capitala Moldovei Meridionale.

„Vasluiul era la mijlocul țării, dacă avem în vedere că granița Moldovei se ducea până la Nistru și Curtea de la Vaslui era în legătură cu aceste cetăți care se întindeau pe Nistru, pe care Ștefan le construise ca să fie ca niște fortărețe de apărare a țării”, spune Constantin Mogoş, preot paroh.

Câțiva ani mai târziu, faima Vasluiului crește. Ștefan cel Mare construiește Biserica Sf. Ioan Botezătorul, edificiu ridicat în amintirea bătăliei de la Podul Înalt. Lăcașul de cult este o îmbinare de stiluri și elemente occidentale cu cele de iconografie ortodoxă.

La începutul secolului al XIX-lea, Biserica Sf. Ioan Botezătorul este refăcută după un cutremur de către Maria Ghica. Mai târziu, în anii 1880, edificiul este reparat din nou și pictat în ulei. Astăzi este într-un nou proces de restaurare.

Din cele mai vechi timpuri, Vasluiul a fost loc de popas și de adăpost pentru comercianți. Istoria micului oral este strâns legată și de familiile fanariote, precum casa Mavrocordat, care a lăsat moștenire un palat construit chiar în apropierea Curții Domnești. Palatul Mavrocordat este cel mai cunoscut dintre monumentele istorice ale Vasluiului. Este una dintre cele mai frumoase construcţii din oraş si impresionează prin ornamentație, dimensiuni și stil.

Astăzi găzduiește Palatul Copiilor, însă prin istorie și arhitectură reprezintă una dintre clădirile simbol din Vaslui.

Încărcat de istorie, Vasluiul este un județ al cărui nume este strâns legat de Ștefan cel Mare. Printre puținele monumente care mai păstrează astăzi dovezi de altadată, turiștii pot să descopere istoria Moldovei chiar la ea acasă.  

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri