RAPORT DE ȚARĂ. Județul Argeș asigură 12 la sută din producția de fructe a României

Data publicării:
2304arges 20livezi-62193

12 la sută din producția totală de fructe a României este asigurată de acest județ, de unde pleacă şi merele pentru copiii din învăţământul primar. Iar stațiunea de cercetare de la Mărăcineni, a doua ca vechime din Europa, produce încă soiuri de pomi fructiferi care sunt exportați și în alte țări europene.

În micile comune din Argeș, aproape toată lumea se ocupă cu agricultura. Gheorghe Voica are o livadă de patru hectare de meri de care se ocupă de mai bine 20 de ani. Costurile de plantare pentru o livadă nouă depășesc 10.000 de euro, dar totul merită, admite el.

„Este o plantație cu care un om poate să trăiască. Poți să muncești cu familia.150 de tone de mere fac în fiecare an, mai fac și căpșuni”, spune proprietarul livezii.

Acesta precizează că lucrările au fost întârziate din cauza ploilor, dar se anunță un an agricol bun. Așa că fructele vor fi mai multe ca anul trecut. Îşi vinde însă producția intermediarilor pentru că altfel „dacă eu aş fi la piaţă, cine ar mai vinde aici? Aproape că nici nu se poate. Am vândut şi cu un leu 50, câteodată şi cu 2”.

La raft însă, prețul unui kilogram de mere se dublează. A încercat să se asocieze ca să obțină un preț mai bun pentru produsele sale, dar fantoma CAP-urilor comuniste i-a descurajat pe mulți fermieri, așa că a renunțat repede. Mai are însă și unele cheltuieli „românești”. A trebuit să ridice garduri înalte ca să își protejeze livada de hoții care îi smulgeau pomii din rădăcină.

În protecția pomilor a investit 300.000 de mii de lei și directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă de la Mărăcineni. Cu atât mai mult cu cât aici se cultivă pe 150 de hectare de teren peste 24 de soiuri pomi fructiferi de aproape 50 de ani.

Este al doilea centru ca vechime din Europa și cel mai mare din România. Nu e de mirare faptul că şi străinii cumpără pomi fructiferi de la institut. Provocarea este să se conserve exact aroma fructelor.

„Aici, în Argeş, s-au declanşat toate proiectele de livezi din toată ţara, şi toate proiectele de cercetare. Important este să plantăm produsul autohton. Are o durabilitate mare, prunul 20 de ani, mărul 25, 30 de ani”, explică MIhai Coman, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Mărăcineni.

Institutul de la Mărăcineni are un depozit de 5.000 de tone, unde fermierii își pot aduce fructele după recoltare. De aici pleacă spre vânzare în marile magazine, dar și necesarul de fructe pentru programul guvernamental „Mere în școli”. Fie că e vorba despre prune, mere sau cireșe, județul Argeș rămâne cel care asigură cea mai mare parte a producție de fructe românești de pe cele 21.000 de hectare de livezi.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campaniaRAPORT DE ŢARĂface radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră peraportdeţară.digi24.roşi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri