Sari la conținut

ROMÂNIA CU ÎNCETINITORUL. Telespectator: Traversarea României de la est la vest durează cât drumul Berlin-Oradea

Cititor din Italia: Eu nu cred că România o să-şi mai revină foarte curând. Este dureros şi strigător la cer cum în alte state europene se pot construi autostrăzi cu 6-7 milioane de euro, iar la noi nici cu 10.

Petru (Germania): Nu înțeleg de ce guvernanții nu iau exemplul Austriei. În lunile cu temperaturi normale micile lucrări de infrastructură se execută în weekend, noaptea, când sunt avantaje evidente.

Ovidiu Bujor: Când o să traversez şi eu de la Vest la Est România, într-un timp real, şi nu într-un timp egal cu cel al traversării a trei ţări? Berlin – Oradea: 11 ore cu opriri. Oradea – Suceava: 10 ore cu opriri.

Cristian Nichifor (Tulcea): Banii pentru infrastructură, în general, sunt, doar că distribuţia bugetară este făcută fără un plan care să prevadă efectele dorite ca urmare a folosirii acelor bani. Totul ţine de faptul că, acum, noi avem cheltuieli sociale imense şi cheltuieli de funcţionare ale aparatului de stat. La fel, de aici şi firmiturile pentru investiţii în infrastructură. În concluzie, dacă s-ar vrea s-ar putea.

Patricia Etves (Spania): România va intra în Europa cu autostrăzile nici în anul 2030. Din Arad, când intru în ţară, fac 12 ore până în Piteşti. În 12 ore traversez tot sudul Franţei.

Mihai Liviu (Spania): Lucrând în domeniul transportului de mărfuri într-o ţară foarte bogată în infrastructură a-şi spune că acestea din urmă, pe de o parte, mişcă o întreagă economie. Cu cât eşti mai bogat în drumuri, în principal autostrăzi, dar nu în ultimul rând drumuri naţionale şi regionale, face ca absolut tot tipul de mărfuri să ajungă mai aproape de consumatori şi furnizori. Deci, în principiu o creştere economică substanţială.

Dori Linţeanu: De 25 de ani aceeaşi oameni sau alţii noi nu fac altceva decât să-şi umfle conturile cu banii alocaţi pentru autostrăzi. Nu vedeţi câţi regi ai asfaltului există în timp ce în ţară e un coşmar să călătoreşti?

Simona Iacob (Franţa): Circulaţia din România nu este doar lentă, ci şi extrem de periculoasă. Locuitorii de pe E60 cunosc într-un mod dureros pericolul unei circulaţii mult prea dense pentru un astfel de drum naţional. Pierderile României sunt în acele localităţi, în primul rând, umane.

Cristian (Germania): În ceea ce priveşte modul în care vor fi alocaţi şi cheltuiţi banii, de acum înainte, sper ca votul de neîncredere la adresa întregii clase politice româneşti să fie un avertisment că nu mai suntem dispuşi să stăm pasivi, complici prin lipsă de iniţiativă la marele jaf ce a adus ţara în pragul falimentului. Să fie ofensiva DNA cireaşa de pe tort.

____________________________________

Vă aşteptăm mesajele şi comentariile pe site-ul nostru, la secţiunea DigiVOX. Vrem să ştim, de asemenea, părerile românilor din alte colţuri ale lumii, de la care dorim să aflăm şi cât de importantă este dezvoltarea infrastructurii pentru autorităţile altor state. Pentru românii din diaspora am deschis deja o secţiune pe site-ul nostru - Consulatele DIGI - unde vă invitam să ne trimiteţi toate opiniile dumneavoastră.

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale