Comisia Europeană a rambursat României peste 200 de milioane de euro, plăți pentru agricultură şi dezvoltare rurală

Data publicării:
bancnote de 500 de euro si steagul UE
Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a rambursat oficial României, la începutul lunii iunie, peste 200 de milioane de euro, bani ce reprezintă contravaloarea plăţilor acordate prin intermediul AFIR în primul trimestru al acestui an către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală.

Fondurile europene au fost transferate în conturile statului român în data de 6 iunie 2023 şi reprezintă rambursări provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cuantum de 192,6 milioane de euro şi din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) în valoare de 10,2 milioane de euro, precizează AFIR, potrivit Agerpres.

„Rambursarea cheltuielilor efectuate de către noi reflectă conformitatea acestora şi, mai ales, faptul că AFIR gestionează implementarea şi plata proiectelor cu finanţare europeană în deplină concordanţă cu cerinţele regulamentelor europene. Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat tării noastre fonduri europene în valoare de 7,85 miliarde de euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural finanţate de AFIR”, a declarat George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Sumele solicitate prin declaraţia de cheltuieli aferentă primului trimestru din acest an în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2023 şi rambursate de către Comisia Europeană sunt aferente plăţilor efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, cât şi plăţilor compensatorii pentru măsurile de mediu şi climă delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiica lui Halle Berry intervine în scandalul de familie: „Nu am văzut-o niciodată să-l lovească pe fratele...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
CASS la pensie. Este măsura legală? Un avocat spune dacă pot fi recuperați banii: „Există o singură cale!”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”