Video Cum arată vaporul de lux construit pentru Elena și Nicolae Ceauşescu. Vasul se află în portul Brăila și poate fi închiriat

Data publicării:
vasul de lux al sotilor ceausescu
Dictatorii l-au folosit o singură dată, când au mers în Delta Dunării. FOTO: Captură Digi24

Vaporul de lux construit pentru Elena și Nicolae Ceauşescu se află în portul Brăila și poate fi închiriat. Dictatorii l-au folosit o singură dată, când au mers în Delta Dunării. După Revoluție, vasul a rămas în administrarea Marinei Militare, fiind folosit doar în misiuni de protocol.

Ideea construirii unei nave de lux i-a venit lui Nicolae Ceauşescu în 1979, după o vizită în Egipt, unde a fost plimbat de omologul său pe Nil. Șapte ani mai târziu, nava dictatorului, numită iniţial Mircea Cel Bătrân, ieşea din şantierul Naval Olteniţa. Este una dintre marile investiții ale Epocii de Aur.

Puntea este structurată pe trei etaje. Zona de protocol e la primul nivel și conține patru apartamente şi 12 cabine.

Cei doi soți aveau apartamente individuale, separate de un culoar. Apartamentul dictatorului era tapetat în bej, iar al Elenei, în roz.

În apartamentul Elenei Ceaușescu totul este original, tapițeria este din mătase naturală, iar mobilierul a fost sculptat manual în lemn de tei.

Salonul de protocol este cel mai mare salon fără stâlpi de susţinere construit pe o navă românească. Este cea mai mare încăpere de la bordul navei și are 200 de metri pătrați.

La 35 de ani de la lansare, aproape tot ce se află pe navă este original. Vaporul Mureș poate fi închiriat pentru simpozioane sau croaziere pe Dunăre. Tarifele ajung la câteva mii de euro, iar clienţii plătesc şi combustibilul, vasul având un consum de 800 de litri de carburant pe oră.

Adrian Andrei - comandant navă: „Rezervele de combustibil, alimente și apă îi pot asigura navei o autonomie de până la cinci zile sau maxim 2.500 de kilometri.”

Vasul nu poate fi închiriat pentru nunţi sau petreceri private, indiferent de suma oferită, din cauză că nu este în circuitul public de vizitare pentru a nu fi degradat.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiica lui Halle Berry intervine în scandalul de familie: „Nu am văzut-o niciodată să-l lovească pe fratele...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
CASS la pensie. Este măsura legală? Un avocat spune dacă pot fi recuperați banii: „Există o singură cale!”
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”