Doi miri din Suceava au rămas, a doua zi după nuntă, fără toți banii primiți în dar

Data actualizării: Data publicării:
miri in ziua nuntii
Credit foto: Guliver/Getty Images

Doi miri din Suceava au rămas fără banii primiți în dar la nuntă, după ce un hoț le-a spart casa. Bărbatul, cu antecedente penale, a pătruns în apartamentul tinerilor căsătoriți pe un geam rabatat și a plecat cu toți banii găsiți în locuință: 17.800 de euro. Pentru fapta sa, dar și pentru alte 7 furturi comise, individul a fost condamnat, recent, de Judecătoria Suceava la 4 ani și 6 luni de închisoare, scrie Clujust.ro.

Cei doi tineri s-au căsătorit la sfârșitul lunii iulie 2022. A doua zi după nuntă, au plecat pentru câteva ore de-acasă, lăsând banii primiți ca dar în locuință.

Un tânăr a pătruns în apartamentul lor din Suceava pe un geam rabatat, pe care l-a forțat. După ce a scotocit casa, a dat peste cei 17.800 de euro. I-a luat și a plecat.

La scurt timp, a fost prins. Pentru fapta sa, dar și pentru alte 7 furturi comise, individul a fost condamnat de Judecătoria Suceava la 4 ani și 6 luni de închisoare. Totodată, instanța a dispus ca inculpatul să le returneze mirilor banii furați.

"În cazul mirilor nu a fost vorba de un furt simplu, ci de furtul darului de nuntă, prejudiciul suportat fiind nu doar unul patrimonial. (...) Impactul este cu mult mai mare, deoarece au fost furați banii unor tineri proaspăt căsătoriți, cu care aceștia trebuiau să pornească la drum împreună în viață", a declarat, pentru sursa citată, Tudor Florea, avocatul tinerilor păgubiți.

Acum, tinerii căsătoriți vor să ceară, pe cale separată, daune morale. Sentința Judecătoriei Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...